După aderarea la UE, agricultura a fost lăsată în voia economiei de piaţă, iar intervenţia statului se limitează la plata subvenţiilor. Ca efect, pieţele au scăpat de sub controlul statului. Cei care suferă sîntem noi, consumatorii, puşi în situaţia să cumpărăm produse de calitate slabă, la preţ ridicat. Piaţa singură nu poate regla raportul calitate/preţ, cum scrie în teorie, fiind nevoie de intervenţia statului pentru a corecta situaţia.
Joi, Parlamentul a emis o lege pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii (urmează să fie promulgată şi publicată), semn bun la prima vedere, sperăm că se poate corecta ce s-a făcut greşit. Sîntem preocupaţi de această situaţie, căci cheltuielile cu hrana de toate zilele înseamnă mai mult de jumătate din veniturile românilor, agricultura şi industria alimentară fiind cea mai extinsă afacere – de trei ori pe zi, punem pe masă de mîncare. Dar citind legea, constatăm că reorganizarea este formală. Direcţiile agricole judeţene preiau, din nou, serviciile de inspecţii şi de consultanţă agricolă, însă atribuţiile rămîn aceleaşi. Cu alte cuvinte, se schimbă forma, nu conţinutul.
Un inspector pe fiecare judeţ face controlul tehnic vitivinicol, altul verifică modul de producere şi valorificare a legumelor şi fructelor, urmează cel pentru plantele medicinale şi aromatice, apoi vin organismele modificate genetic, fertilizanţii, agricultura ecologică, controlorul depozitelor de cereale, inspectorul pe calitatea seminţelor şi un altul se ocupă de clasificarea carcaselor din abatoare. Lor li se adaugă cel puţin şapte rînduri de inspectori din alte ministere (veterinar, siguranţa alimentelor, legume-fructe, sanitar, fitosanitar, fisc, poliţie locală şi protecţia consumatorilor). Se întîmplă în piaţa ţărănească să vină inspectorii pe rînd, să verifice documentele, şi tot pe rînd să plece, iar situaţia din piaţă rămîne aceeaşi: nu se ştie cine este producător şi cine este comerciant intermediar (sectoarele nu sînt separate, cum prevede legea pieţelor), cine a produs şi cînd a recoltat. În piaţa ţărănească, preţurile sînt negociabile la producători, dar nu şi la comercianţi, care plătesc TVA şi eliberează bon fiscal prin casa de marcat. Frauda, înşelăciunea, falsificarea produselor, substituirea lor – ar trebui eliminate, dar aceşti inspectori de stat au eficienţă scăzută. Aici ar trebui să intervină ministrul!
La fel de periculoasă este abandonarea controlului statului în domeniul subvenţiilor. Statul s-a retras şi din gestionarea fondurilor agricole, iar atenţia pentru administrarea proprietăţii sale a scăzut spre zero. Cine verifică modul de utilizare a fondurilor publice europene şi naţionale? Vreo opt-nouă instituţii, încălecate. Se adaugă a zecea, controlul ex-pol, făcut potrivit reglementărilor europene. Sesizările trimise de cetăţeni ajung mereu la altă instituţie de inspecţie, verificare şi control decît trebuie! Statul dă bani cu găleata, iar verificarea eligibilităţii se face după ce intervine termenul de prescripţie!
La redacţie vin cetăţeni şi ne pun pe birou sentinţe definitive, irevocabile şi executorii, pentru terenuri agricole şi silvice, însă comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar fie nu au teren, fie acesta este ocupat de alte persoane, fie pur şi simplu întîrzie să execute punerea în posesie… La fel ca cetăţenii din piaţă, care nu înţeleg de ce caşul din lapte de vacă este vîndut ca brînză de oaie, sau de ce unii fermieri primesc subvenţii fără să deţină teren şi animale, aceşti împricinaţi trecuţi prin furcile justiţiei, după ce au plătit mii de lei pentru avocaţi, nu pricep de ce administraţia publică locală şi judeţeană sfidează justiţia! (În 2016, se va încheia aplicarea legilor funciare, dar nici aici nimic nu e sigur.)
Apare o lege nouă, de reorganizare a Ministerului Agriculturii, dar oare a cîta reorganizare este? A cincea. Prim-ministrul Dacian Cioloş şi miniştrii săi sînt lipsiţi de contactul cu realitatea, fără de care experienţa lor europeană nu poate să capete importanţă şi pentru viaţa românilor de rînd.
