Trăim într-o vreme a proiectelor. Oriunde te întorci auzi cu mândrie, de orice vârstă: Am un proiect! Se trăieşte din proiecte! Cele mai nobile pentru urechea noastră sunt proiectele europene. Ai dus la capăt un asemenea demers, te-ai încălzit bine la spate. Arde focul banilor în vatră.
Privesc cu admiraţie ce pot face alţii, iar eu nu mă pricep. Nici măcar nu am încercat. Dar să ies din zona mai limitată a voioşiei câştigului imediat. Se poartă jenant o confuzie că noi românii nu ştim să accesăm fonduri europene. Unii zic că da, alţii neagă până ajung la zero.
Recent, după învălmăşeala din UE, s-a lansat un proiect de ţară pentru România. Ce-o fi şi asta, unii laudă, alţii s-au pus pe blestemat. Deşi mi-a trecut vâltoarea entuziasmului, am stat pe margine de gând şi mi-am zis că nu-i rău să-ţi stabileşti drumul pe care ar trebui să-ţi măsori paşii. Vedeţi, am zis drumul, nu autostrada. După priceperea mea, acest proiect de ţară, lansat chiar de preşedintele României, are deocamdată culoarea visului. Dacă vreţi, a vorbelor puse să ne încurajeze. Cum în lume nu suntem singuri, nici nu s-ar putea, proiectul de ţară ţine seama şi de cei din club. Cât am dori să fim de liniştiţi, Brexitul (ieşirea din UE a Marii Britanii) nu-i un simplu joc. Britanicii au votat, iar liderii lor speră că vor obţine, la negocieri, acces în continuare la piaţa unică europeană după ieşirea din UE, dar fără a mai contribui la bugetul comunitar şi limitând accesul europenilor la locuri de muncă în Marea Britanie. Asta da, democraţie!
Un proiect de ţară, ciudat, riscant şi nu greu de priceput, chiar la prima vedere. Ce înţelesuri să desprinzi cu atitudinea cu semnificaţii de laşitate a unor lideri britanici. Loveşti şi fugi! Şi vrei să câştigi! Fără nici o remuşcare, au luat-o la sănătoasa pe lângă Turnul Londrei! Te cutremuri când îţi aduci aminte că în ţara insulară s-a înfiripat democraţia modernă. Atâta au avut că au exportat-o şi peste ocean.
Dar să ne întoarcem la ţara noastră. Cea din proiect. Deocamdată, o iniţiativă a preşedintelui, asumată, oarecum, şi de partidele politice consultate. Cu bâlbâieli pe interese politice şi personale. Care nu fac bine acestui popor, aruncat într-o nouă experienţă de a exista demn. Cred, şi spun răspicat, după cum văd lumea, că ne cam pierdem în cuvinte goale. Aici apare necesară sobrietatea şi profunzimea timpului pe care-l trăim.
Oare proiectul de ţară ne poate alina? Oameni buni, din orice partide aţi fi, dacă nu vă daţi mâna spre acest orizont, numit interes naţional, apare zădărnicia. Mi-a atras atenţia opinia prozatorului Bedros Horasangian (pe care-l citesc cu respect): dacă războiul româno-român încetează, se poate face orice. Nu DNA trebuie să ne indice direcţia de dezvoltare a României. Justiţia trebuie să-şi facă datoria fără imixtiuni politice sau de altă natură. Punct.
Cred, de aici din nord, că e nevoie de un proiect de ţară care să dea încrederea în autorităţi, în preşedinte şi mai ales în Parlament. Şi în Guvern. Eu mai doresc să văd oferta noilor aleşi în demnităţile judeţelor, oraşelor sau satelor. O ţară nu poate funcţiona fără popor. Cu o condiţie: cei aleşi recent să nu uite de el. Şi acesta poate fi un proiect de ţară. Mai sugerez, cu modestele mele cuvinte, să fugărim ura dintre noi. Doamne, ce mare pacoste este această umbră!
Ce bine ar fi ca dispariţia urii să fie un proiect de ţară! Utopia mea luaţi-o ca un punct de vedere. Ura este rădăcina dezbinării. Ştiu că nu este o noutate, dar un gând curat nu strică niciodată. Chiar în numele proiectului de ţară, numită România! Citesc în revista Literatura şi arta de la Chişinău, sub semnătura acad. Nicolae Dabija, că Biroul Permanent al Sfatului Ţării II propune un proiect de Ţară: crearea statului comun România – Republica Moldova. Dar despre asta, săptămâna viitoare.
