Copii din sistemul de protecţie – în vacanţă la familii din Italia

0
409

Un număr de 25 de copii şi tineri – dintre care 18 instituţionalizaţi în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş şi 7 din familii naturale – vor fi găzduiţi până la începutul lunii septembrie la familii din Italia. Copiii şi tinerii au vârsta cuprinsă între 6 şi 17 ani şi provin din case de tip familial din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag şi Ardusat. „DGASPC Maramureş a primit invitaţia de la Asociaţia de Voluntari “Familii Prietene Unite pentru Solidaritate”, denumită F.A.U.S. Onlus, care efectuează astfel de proiecte de găzduire de peste doisprezece ani şi a respectat întotdeauna legislaţia italiană şi română. “I-am însoţit la autocar în momentul în care au plecat spre Italia şi le-am urat vacanţă plăcută”, a declarat directorul DGASPC Maramureş, Alina Coste Mădăras. În acelaşi timp, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş organizează în vacanţa de vară activităţi de recreere – socializare şi petrecere a timpului liber (tabere, excursii, vizite la diferite obiective istorice şi culturale), activităţi care asigură copiilor aflaţi în sistemul de protecţie participarea şi implicarea în viaţa socială a comunităţii şi care contribuie la dezvoltarea lor fizică, cognitivă, socială şi emoţională. În plus, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş are alocat un număr de 160 locuri pentru elevi şi 16 locuri pentru însoţitori, organizate în două serii, respectiv în perioada 21-26 iulie, în Centrul de Agrement 2 Mai, din judeţul Constanţa şi în perioada 29 iulie – 3 august, în acelaşi loc din Constanţa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.