Seinenii şi-au sărbătorit ziua plini de voie bună şi interes

0
492

Ploaia a încercat din răsputeri să încurce organizatorii în prima zi, dar seinenii au dovedit că ea este bună doar pentru agricultură nu şi pentru sărbătoarea lor. Au ieşit cu mic cu mare să viziteze standurile cu oferte de la produse tradiţionale pînă la Kürtös kalács, bogata ofertă anul acesta de părculeţe de distracţie, nelipsind fireşte vata de zahăr pe băţ, porumb fiert, tarabele cu produse la grătar etc.
Meciul tradiţional de fotbal dintre echipele primăriei şi profesori, (scor 5-4) a deschis programul acestei ediţii. A urmat a XVIII-a întîlnire competiţională între şahiştii seineni „Cupa Comja”, De remarcat a fost o participare (unele în premieră) a multor tineri care i-au „înfruntat” pe veteranii Viorel Ivaşcu, Paul Andreescu, Hilbert Janoş, Vasile Pop, Aurel Roşioru ş.a. A cîştigat Petru Racolţa şi în acest an. Pe cele două terenuri de tenis de cîmp s-au desfăşurat meciurile din cadrul ediţiei a II-a a turneului „Cupa Seini”, iar la Sala sporturilor „Gelu Cărăbăţ” turneul de handbal, ajuns la ediţia a VIII-a, junorii V. Trofeul a fos cîştigat de echipa seineană, antrenată de Aurica Mihalache. Se cunoaşte faptul că în fiecare an se crează condiţii pentru dezvoltarea culturii de natură spirituală, materială, intelectuală şi emoţională care se bucură de o masivă participare, fiind prezenţi în acest an, alături de consumatorii de cultură locali, băimăreni, sătmăreni, ieşeni, bucureşteni ş.a. Au fost dezvelite plăcile cu atribuire de denumire şi comemorativă la terenul de tenis din centru, cu numele lui Aurel Pop, fost dascăl, director de şcoală, jucător pasionat, care a contribuit alături de alţii la înfiinţarea acestui teren foarte bun practicabil. Au avut intervenţii primarul Gabriela Tulbure, viceprimarul Octavian Bodea, Olga Pop (soţia celui omagiat), jucători de tenis de cîmp de ieri şi de azi, preşedintele CJ MM, Gabriel Zetea, Lucian Morar, vicepreşedinte, prof. univ. dr. Gavril Ardelean, Pamfil Bilţiu, Angela Meseşan, Dan Costantea, Dan Meseşan, Constantin Bădică, împreună cu pictorii Maria Mariş-Dărăban, Vasile Jurje, scriitorul Nicolae Goja, Nicolae Sabău ş.a. care au făcut referiri şi la lansarea cărţii doamnei dr. Rodica-Silvia Pop, „Accesul publicului larg la patrimoniul cultural muzeal” şi la vernisajul expoziţiei „Vibraţia culorii” a pictorului Nicolae Pop. Au fost depuse trei coroane comemorative la Monumentul eroilor, unde se află plăcile comemorative, gen Georgescu P. Ion, (60 de ani) şi Mihai Bălaj, (40 de ani), din partea primăriei, consiliului judeţean şi consiliul local. La festivitatea de deschidere au participat senatorul Sorin Bota, deputatul Călin Matei, Gabriel Zetea, Lucian Morar, Cornel Săvoiu – DJTS MM, o delegaţie din Republica Moldova şi din Israel, consilieri locali şi judeţeni, primarii din localităţile din jurul Seiniului şi foarte mulţi alţi invitaţi de marcă. Au fost premiaţi performerii seineni ai acestui an, dascălii care se despart de carieră prin pensionare, sportivi, antrenori, rezultatele excepţionale în învăţământ, oaspeţii internaţionali. Prezentarea de coafuri semnată de seineanca Adriana Popescu şi Alina Marchis, make-up artist, din Satu Mare, Fanfara „Stibina” şi Trupa de cover-uri „Incognito” au încins seara prin evoluţia lor artistică, deschizînd recitalul extraordinar al Deliei, alături de band-ul alcătuit din foarte tineri şi buni muzicieni. P1310137Seara s-a încheiat cu evoluţia trupei „Today” şi la scena 2 o seară de party cu DJ Rino Aqua, Mario Rosso, Martin M, David Pav şi Şimori şi Rhem, care a continuat şi duminica. A doua zi a debutat cu un regal de folclor susţinut de Ansamblul Naţional „Transilvania”, Nicolae Sabău, Larisa Sfara, Ioana Pricop&Dragoş Nistor şi orchestra, Dumitru Dobrican, orchestra şi soliştii vocali, Nicolae Sabău. Un moment plin de emoţie, a fost cel al aniversării „Nunţii De Aur”, al cuplurilor care dau un exemplu pentru o convieţuire prin înţelegere, iubire şi mult respect. În sala de spectacole a casei de cultură a fost urmărită cu interes adaptarea teatrală după „Jurnalul Annei Frank”, interpretată de trupa Liceului Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde”, „Carisma”, coordonat de prof. Codruţa Crişan. Au urmat festivităţile de premiere a competiţiei de handbal. Copii au cîntat şi au dansat împreună cu Mr. Nicu, după care au evoluat trupa sătmăreană Phoenix SM şi formaţia de dansuri maghiare din Oraşu Nou, find prezent şi deputatul Bónis István. Au urcat pe scenă în continuare Sorin Lupu Band, după care tinerii au aclamat evoluţia trupei Lymo, o trupă rock seineană care are foarte mulţi fani. Băimărenii de la Rolling Papers au pus în mişcare spectatorii cu ritmurile lor, Camelia, o dansatoare plină de nerv, a continuat showul, după care s-a desfăşurat un megaconcert Horia Brenciu & HB Orchestra Big Band, foarte bine primit de un public numeros. Spectacolul de artificii a încheiat ediţia a XIX-a, susţinută de parteneriatul cu CJ MM, sponsori generoşi, organizatorii care şi-au făcut bine treaba, colaborarea cu Poliţia Oraşului, Poliţia Locală, Jandarmeria. Spectacolele au fost prezentate de Anamaria Peride şi Andrei Stroia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.