Corul „Vocile Ronei” şi grupul vocal „Rusceanca” – participanţi la Festivalul din Caransebeş

0
581

De curând, la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, sub egida Uniunii Ucrainenilor – organizaţiei UUR  Caraş-Severin şi a Primăriei Municipiului Caransebeş s-a desfăşurat „Festivalul internaţional al cântecului şi dansului ucrainean”

Festivalul a cuprins următoarele acţiuni culturale:
La Casa de Cultură „George Suru” s-a organizat simpozionul cu tema: “Ucrainenii din Caraş-Severin, începătorii ucrainismului din Banat”. Apoi, slujba religioasă la Biserica Ortodoxă din Caransebeş.
După-masă a avut loc „Paradă portului şi jocului popular ucrainean” şi spectacolul de cântece şi dansuri.
Din Maramureş a fost invitat Corul mixt „Vocile Ronei” din Rona de Sus şi grupul vocal „Rusceanca” din Ruscova. Delegaţia din Maramureş a fost condusă de prof. Miroslav Petreţchi, preşedintele UUR-Maramureş, membrii corului VR, conducătorul şi solistul formaţiei “Cervona Calena”.
La simpozionul „Ucrainenii din Caraş-Severin începătorii ucrainismului din Banat”, prezentat de Ivan Liber, preşedintele organizaţiei UUR Caraş-Severin (organizatorul acestui festival), a fost prezent şi a luat cuvântul ec. Nicolae M. Petreţchi, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România. A fost prezent şi directorul Casei de Cultură ”George Suru” din Caransebeş.
Formaţiile artistice, în costum popular, s-au adunat în faţa Primăriei Municipiului Caransebeş, care după intonarea celor două imnuri naţionale şi scurte cuvântări a pornit spre Casa de Cultură în faţa căreia s-au prins în hora cu cântec, toate formaţiile participante.
Spectacolul dat pe scena Casei de Cultură „George Suru” a fost variat şi frumos. A cuprins evoluţia corurilor, grupurilor vocale, solişti, dansuri, recitări. Au evoluat grupul „Alunul verde” din Copacele (Caraş-Severin), „Barvinoc” (din Cornutel), “Mălinul Roşu” din Caransebeş şi corul mixt „Glasul ucrainenilor din Caransebeş” sub conducerea prof. I. Liber, dirijor şi compozitor.
Din Ucraina a evoluat grupul vocal „Vesevanca” din Tulcea, „Zadunaiska sici”- grup vocal şi dansuri „Glasurile Nehostinei” din Suceava; grup vocal „Stejarii Tineri” din jud. Timiş, “Florile Bucovinei” şi ansamblul de dans „Primăvară” din Botoşani.
Grupul vocal „Rusceanca” din Ruscova Maramureş, sub conducerea prof. Mihaela Miculaiciuc, a interpretat un frumos buchet de cântece populare locale ucrainene.
Şi de data aceasta, corul mixt „Vocile Ronei” din comuna Rona de Sus, jud. Maramureş, s-a prezentat foarte bine. Sub conducerea prof. Geta Petreţchi (de peste 15 ani), corul a interpretat cu mare succes câteva cântece ucrainene pe 4 voci. Între cântece, scriitorul Mihai Traistă (tot din Rona de Sus) a citit o poezie scrisă de cunoscutul scriitor ucrainean din Banat, Ivan Kovaci, redactor şef al ziarului „Vilne Slovo”. De remarcat este că în acest cor au mai cântat doi foşti dirijori ai corului, o scriitoare şi autoarea monografiei corului.
La sfârşitul spectacolului, dirijorii formaţiilor şi personalităţile prezente au primit „Diplome de excelenţă”.

Ileana Dan

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.