Un ultim avertisment vor da transportatorii maramureşeni, guvernanţilor şi reprezentanţilor Autorităţii de Supraveghere Financiară, în semn de nemulţumire faţă de creşterea nejustificată a poliţelor RCA. Începând de ieri, 16 august, timp de o lună, şoferii vor circula pe toate sectoarele de drum, cu o viteză de 20 de km/h, în intervalul orar 10-12. Cu riscul de a încurca circulaţia rutieră, transportatorii încearcă să protesteze în acest mod, în speranţa că se va reveni asupra deciziei privind costurile RCA. În cazul în care nu vor primi un semnal pozitiv de la nivel central, transportatorii sunt decişi ca în 16 septembrie, să blocheze intrările în ţară şi drumurile naţionale. “Dacă până în data de 15 septembrie nu va fi rezolvată problema preţului RCA, vom scoate cheia de contact din toate camioanele, taxiurile, maşinile de transport persoane etc. aflate pe toate drumurile publice. Suntem decişi să blocăm drumurile, intrările în ţară”, a declarat liderul Sindicatului Şoferilor din Maramureş, Cosmin Lakatoş. Transportatorii maramureşeni au mai protestat şi în data de 2 august. Atunci, au desfăşurat un miting în zona centrală a municipiului Baia Mare, iar după protest au trimis un memoriu către guvernanţi. Deocamdată nu s-a primit niciun răspuns favorabil.