Festivalul Coral „Liviu Borlan”

0
433

Baia Mare găzduieşte a VI-a ediţie a Festivalului Coral Internaţional “Liviu Borlan”, organizată de Asociaţia „Prietenii Armoniei” (director executiv, Alexandru NICOLICI) şi Corala ARMONIA. Participă 9 coruri, din Bulgaria, Polonia, Serbia şi România. Festivalul-concurs debutează azi, 9 septembrie, ora 16, la Casa Tineretului din Baia Mare. Mâine, 10 septembrie, ora 9,30, la Centrul de Marketing al CCI, va avea loc workshop-ul „Muzica formaţiilor corale”, susţinut de către reprezentanţi ai academiilor de muzică. La ora 15,30, va avea loc parada corurilor, însoţite de Fanfara municipală, cu pornire din Piaţa Revoluţiei, spre Piaţa Cetăţii. Premierea şi spectacolul de gală vor avea loc la ora 16, în Teatrul Municipal din Baia Mare. Intrarea este liberã, pentru toţi iubitorii muzicii corale. (g.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.