A devenit o tradiţie pelerinajul pe Dealul Crucii, denumit de localnici „Golgota Seiniului”. Preoţii ortodocşi Bogdan-Ionel Codre şi Tomel Pop au săvîrşit Sfînta Liturghie în micuţa capelă din lemn construită lîngă crucea înaltă de 20 m, în faţa unui număr mare de enoriaşi, invitaţi, pelerini din Ţara Oaşului şi de dincolo de rîul Someş. Crucea, proaspăt revopsită, veghează la liniştea şi pacea credincioşilor din zonă. Deşi drumul este anevoios, în pelerinaj au venit şi oameni vîrstnici şi copii. S-a alăturat primarul Gabriela Tulbure, însoţită de viceprimarul Octavian Bodea.
Credincioşii s-au înălţat spiritual sub impresionanta Cruce. Acolo sus, panorama este plină de frumuseţe. Loc de pelerinaj şi de rugăciune, crucea a fost ridicată în anul 1998, prin grija unor credincioşi, angajaţi pe atunci la Cariera din Seini. Vizibil în zilele senine din localităţile de pe ambele maluri ale Someşului, monumentul este un reper geografic, simbol al creştinismului, loc de meditaţie şi admiraţie.