Pădurea de lângă aeroport a fost defrişată

0
4439

După o bună perioadă de când s-a început, defrişarea celor trei hectare de pădure din zona Aeroportului Internaţional Baia Mare, ce puneau în pericol siguranţa zborurilor, s-a încheiat. Astfel, la finele anului 2016, ope­raţiunea de tăiere a lemnelor s-a finalizat.

De asemenea, după defrişare s-a predat constructorului amplasamentul pentru ca lucrările de modernizare a pistei să poată fi încheiate: „La sfârşitul anului trecut, după ce masa lemnoasă a fost exploatată de pe cele 3 hectare de pădure de către Direcţia Silvică Maramureş, am predat constructorului amplasamentul pentru a finaliza lucrările contractate. În paralel, am finalizat un studiu de obstacolare, prin care s-au colectat toate datele şi informaţiile operaţionale necesare pe o rază de 45 de km în jurul aeroportului. Necesitatea realizării lui a fost impusă de ROMATSA pentru ca firma germană contractată de ei, Air Sight, să poată proiecta noile proceduri instrumentale de aterizare – decolare ( ”autostrăzile aeriene” care vor fi folosite inclusiv de avioanele de mediu curier ale companiilor low – cost sau cargo).
Depunem toate eforturile ca activitatea operaţională să fie reluată în cel mai scurt timp posibil, fără a afecta însă siguranţa zborurilor şi securitatea pasagerilor”, a explicat Dorin Buda, directorul Aeroportului Internaţional Baia Mare. Prin lucrările efectuate, pista s-a reabilitat complet, lungimea ei fiind mărită de la 1.800 la 2.150 de metri pentru ca avioanele cargo şi de mediu-curier să poată decola – ateriza aici. (c.v.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.