Cărbunele a avut şi are un rol important în sistemul energetic al ţării. Condiţiile climatice din perioada decembrie 2016 – februarie 2017, cu temperaturi deosebit de scăzute, cît şi tăierile masive de lemn în ultimii 20 de ani ne determină să apreciem că lignitul este cea mai sigură resursă pentru producerea energiei electrice şi termice şi pentru asigurarea încălzirii în gospodăriile populaţiei, pentru multe zone ale ţării.
Începînd din anul 1997, ca urmare a scăderii consumului de energie electrică prin oprirea activităţii unor consumatori energofagi din industria chimico-metalurgică, a cimentului, aluminiului, construcţiilor de maşini, şi în urma creşterii producţiei de energie electrică eoliană şi a apariţiei microhidrocentralelor amplasate pe diverse rîuri de munte, treptat s-a diminuat extracţia de cărbune din subteran şi a încetat activitatea minelor de lignit din bazinele Cîmplung Muscel (Argeş), Doiceşti (Dîmboviţa), Filipeşti de Pădure (Prahova), Căpeni- Baraolt (Harghita), Sărmăşag-Surduc (Sălaj), Şorecani (Cluj), Voivozi-Borod (Bihor). Astăzi, combustibilul necesar termocentralelor şi C.E.T.-urilor, instituţiilor publice şi consumatorilor casnici din Oltenia, Banat şi Crişana se asigură mai ales prin extracţia de lignit din 15 mari cariere.
Strategia energetică a României pînă în anul 2020, prevede: privatizarea sectorului energetic; diminuarea importului de petrol şi cărbune şi impunerea unor restricţii la consumul de gaze naturale; terminarea construcţiei a două noi unităţi de 700 MW fiecare la Centrala Atomoelectrică de la Cernavodă; extinderea folosirii resurselor neconvenţionale de energie şi continuarea modernizării centralelor electrice. Dacă pentru economia naţională este necesară creşterea consumului de energie electrică, aceasta se poate realiza într-un termen scurt doar pe baza combustibililor clasici şi ca atare apare necesitatea menţinerii în producţie a carierelor de lignit şi a termocentralelor în funcţiune. În perioada 2013-2016, A.N.R.M. a aprobat peste 20 de licenţe de concesiune de explorare pentru lignit în perimetre miniere din judeţele Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Bihor, Sălaj, Vîlcea, Argeş şi Prahova. Ultimele 5 licenţe au fost aprobate în luna decembrie 2016, pentru perimetre de lignit în Sălaj, Bihor, Caraş-Severin şi Gorj.
Puţini mai sînt cei care cunosc că în regiunea Maramureş s-a extras lignit de la mina Tăuţii de Sus, din carierele din bazinul Baia Mare şi de la cele din bazinul Oaş. Exploatarea sistematică a lignitului din Oaş, prin lucrări miniere, s-a efectuat în perioada 1901-1952, la Luna-Negreşti, Turţ Băi, Aliceni, Cămârzana, Tîrşolţ, Huta Certeze. Prin decopertă, s-au exploatat două straturi de lignit la Trip şi unul la Cămîrzana pe Valea Şipotelor. În bazinul Baia Mare, o amploare mai mare a avut exploatarea în subteran de la Tăuţii de Sus, cu lucrări începute din 1917, continuate (cu unele întreruperi) pînă în 1960. Aflorimente de straturi de lignit au fost exploatate pe plan local, la suprafaţă prin descopertă, pe bordura estică a Munţilor Codrului, la Bîrsăul de Sus, în pîrîul Cozmuţei; la Asuaju de Sus, pe pîrîul Izvorul Plopilor; la Băiţa, pe pîrîul Băiţa; la Odeşti, în pîrîul Bîrnoasa şi Dosului; şi la Hideaga, pe pîrîul Rădişoara. Din anul 1980, au fost reluate lucrările de cercetare geologică prin foraje, de către I.P.E.G Maramureş, în aria Coaş-Berinţa-Ciocotiş. Literatura de specialitate a publicat, în anul 1987: Zăcăminte de cărbuni din România, care menţionează că zona Codru prezintă interes pentru viitoare foraje în zonele Bîrsău de Sus, Odeşti şi Oarţa de Sus, perimetre în care apar majoritatea aflorimentelor straturilor de cărbune. Cărbunii din acest bazin sînt insuficient cercetaţi, dar apreciaţi ca fiind utilizabili în termocentrale. Lignitul de la Tăuţii de Sus a fost utilizat în cuptoarele fabricii de cărămizi, situată la gura minei. Cărbunele din Oaş, datorită puterii calorice ridicate, a fost utilizat pînâ în anul 1952 pentru cuptoarele industriale şi locomotivele cu aburi ale căilor ferate.
Analizele efectuate în anul 1980, pe probele/carotele/ din forajele de la Tîrşolţ şi Luna-Negreşti, de către Universitatea Tehnică şi INSEMEX din Petroşani, au concluzionat că acest cărbune este calitativ superior, avînd puterea calorifică superioară de 5.500 kcal/kg şi inferioară de 3.466 kcal/kg, cu maximum 30% cenuşă. Este indicat în primul rînd pentru termocentrale. Studiul efectuat pe o probă tehnologică de lignit de la Tîrşolţ a demonstrat că acest cărbune se pretează la brichetare. Pe baza cercetărilor făcute de I.P.E.G., s-a concluzionat că la Tîrşolţ sînt rezerve importante, care justifică (în caz de necesitate) reluarea exploatării.
Rezervele geologice de lignit ale ţării, potrivit cifrelor statistice date publicităţii, sînt de 3 miliarde de tone, la care se adaugă cele de turbă. Zăcăminte de turbă se exploatează de peste 50 de ani la Poiana Ştampei şi Neagra Şarului (Suceava), Călăţele-Belişu Nou (Cluj), Mîndra-Şercaia (Braşov) şi Dresca-Lozna (Botoşani). Turba se utilizează în scopuri terapeutice şi agrochimice. În agricultură, se foloseşte ca îngrăşămînt organic al solurilor nisipoase, pentru ameliorarea unor soluri din sere, la confecţionarea paturilor germinative pentru flori şi legume. Valorile puterii calorice ale turbelor sînt apropiate de cele ale ligniţilor din cîteva bazine carbonifere.
În Munţii Gutîiului şi Depresiunea Maramureş, au efectuat cercetări geologice, inclusiv foraje, Întreprinderea geologică pentru substanţe minerale solide Bucureşti, în anii 1971,1972 şi 1975, pentru determinarea potenţialului de rezerve şi aprecierea posibilităţilor de valorificare industrială, mai ales în scop energetic. Au fost identificate 27 de zăcăminte de turbă în Munţii Gutîiului (Strunga Ţigani, Vîrful Negru, Izvorul Mare, Nireşul Săpînţei, Măgura Mică, Poiana Runcului, Poiana Colibei, Vîrful Brazilor, Poiana Săpînţei, Tăul Brazilor, Poiana Brazilor, Valea Brazilor, Tăul lui Dumitru, Valea Podului, Valea Mireşului, Tribşorul, Poiana Jilerescu, La Mlăci, Vîrful Stînilor, Poiana Lungă, Rezervaţia Vlăşnescu-Izvoare, Poiana Izvorului, Valea cu Arini, Tăul Chendroaiei, Cuştedea, Vîrful Ticerii, Valea Seacă), ce însumează o suprafaţă de peste 100 ha. Suprafeţele pe care se dezvoltă diferă de la un perimetru la altul, dar grosimile sînt mari, de 11,6-18,5 m în partea centrală a zăcământului. Grosimile variază de la 0,5 la 7 m. În Depresiunea Maramureş, au fost identificate 2 zăcăminte de turbă, la Hoteni, cu o suprafaţă de 1,4 ha şi grosime maximă de 8 m (media 2,6 m) şi în Poiana Sarampoiului din Vadu Izei, pe o suprafaţă de 0,4 ha şi cu grosime maximă de 8 m (media, 4 m).
Zăcămintele de turbă din Munţii Gutîi au puterea calorifică superioară de 2.250 kcal/kg şi cea inferioară de 1.960 kcal/kg, cu 2,3% cenuşă şi 35,6% materii volatile. Turba din Depresiunea Maramureş conţine 1,6% cenuşă şi 35,9% materii volatile. Puterea calorifică nu este publicată.
Toate aceste bogăţii ale solului pot să fie valorificate la nevoie, în condiţiile legii.
Ing Aurel PANTEA
