Ziua femeii în comunitatea romă

0
380

În cadrul proiectului „Centru de zi pentru copii Prichindeii Seiniului” (o creşă modernă pentru copii cu vîrsta de 0-3 ani, ce funcţionează pe str. Mihai Eminescu nr. 35), finanţat prin Mecanismul SEE 2009-2014, Programul RO „Promovarea egalităţii de gen şi a echilibrului între viaţa profesională şi personală”, Oraşul Seini a organizat la Centrul RO-UA un seminar, avînd ca temă incluziunea socială a femeii rome, eveniment multicultural denumit „Ziua femeii în comunitatea romă”.
P1340402La seminar au participat în primul rînd femeile de etnie romă din oraşul Seini. Autoritatea publică locală are intenţia să elaboreze un program educaţional amplu de integrare şi de promovare a femeii rome, urmărindu-se astfel implicarea mult mai activă în proiectele destinate acestora, pentru a le pregăti să devină mai puternice şi mai valoroase în familie şi societate. Alături de primarul oraşului, Gabriela Tulbure, gazda evenimentului, au fost: Gavriş Ardelean, subprefectul judeţului Maramureş; Cristina Moldovan, inspector pe problemele romilor, din cadrul instituţiei Prefectului; Nicolae Bărbos, subinspector de poliţie, Poliţia Seini; Iacob Rusz, şeful Poliţiei Locale Seini; Tepfenhardt Agota, inspector şcolar pentru minorităţi limba maghiară (cu atribuţii pentru minorităţile germană şi rromani) IŞJ Maramureş; Ioana Kadar şi Gina Mădăian, de la Asociaţia „Pro Seini”; prof. dr. Mărioara Cosma, LTA „Alexiu Berinde” Seini; Alexandru Cosma, director executiv ANPM; viceprimarul Octavian Bodea; Mircea Cardoş, reprezentantul Comunităţii rome din Seini. De asemenea, şefii de servicii din cadrul primăriei, angajaţi ai acestei instituţii şi de la Centrul „Prichindeii” şi alţi oameni cuprinşi în proiect. A fost dezbătută importanţa implicării familiei, a societăţii şi a grupului ocupaţional pentru eliminarea discriminării sociale, oferirea sprijinului, protecţiei şi promovării femeii rome, mai mult decât în ocupaţia casnică si de îngrijire a copiilor. O altă problemă dezbătută a fost necesitatea şi importanţa participării la educaţie, în programele educaţionale menite acestei etnii, în primul rînd a copiilor, dar şi a maturilor.
P1340386Participanţilor li s-au oferit pixuri, tricouri, eşarfe inscripţionate, fly-ere, flori, aperitive şi dulciuri. La casa de cultură, unde a fost prezentă şi Ana Moldovan, inspector general IŞJ Maramureş, a fost oferit un spectacol dedicat femeii, în multiplele ei meniri din viaţă. În prima parte, învăţătoarele şi elevii din învăţămîntul primar au prezentat cîntece, scenete şi recitări dedicate evenimentului. În a doua parte, corul „Seinelul”, instruit de prof. Mircea Patovan, a susţinut un concert cu un repertoriu pentru femeile din Seini. Trupa de teatru „Carisma”, coordonată de prof. Codruţa Crişan, a prezentat un program multicultural interpretat de elevi de etnie română, maghiară şi romă, în costume tradiţionale (cele ale romilor fiind confecţionate în cadrul proiectului).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.