Disfuncţionalităţi referitoare la aplicarea Legii 248

0
168

Inspectorul şcolar pentru educaţie timpurie şi alternative educaţionale, Marian Ferţigan, a precizat, referitor la aplicarea Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, că există tot interesul de a menţine copiii într-o formă de educaţie organizată. Dintre disfuncţionalităţile con­statate în acest domeniu a enumerat faptul că nu toate rechizitele au ajuns în sălile de grupe de la grădiniţe, că nu au fost trecute absenţele copiilor în sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIR), respectiv că nu sunt corelate datele între instituţii cu privire la numărul copiilor din grădiniţe care beneficiază de tichete sociale, conform legii. În acest context, a solicitat implicare şi sprijin din partea secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale, în a verifica modul de prelucrare a datelor şi de îndeplinire a obligaţiilor legale care revin asistenţilor sociali din primărie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.