Ziua de sâmbătă, 14 octombrie, a fost una de bucurie pentru comunitatea bisericii ucrainene din Sighet, care a fost îmbrăcată în straie de sărbătoare pentru a o cinsti pe Maica lui Dumnezeu, în ziua hramului bisericii, sărbătorit după calendarul iulian. Sărbătoarea ”Acoperământul Maicii Domnului”, Pokrov în limba slavonă, a început în seara zilei de vineri, prin celebrarea Vecerniei şi a Litiei. A urmat apoi sfinţirea mică a apei, iar în ziua următoare, celebrarea Utreniei şi Sfânta Liturghie.
Sfânta Liturghie a fost condusă de părintele Ioan Voloşciuc din parohia Rădăuţi, jud. Suceava. La Liturghie a fost prezent un sobor mare de preoţi, însoţiţi de credincioşii veniţi din satele învecinate. Predica a fost rostită în limba ucraineană de părintele protos Ioan Voloşciuc, iar în limba română de părintele Marius Vişovan, preot în parohia Vadu Izei, protopopiatul de Sighet. Ambii predicatori au vorbit despre semnificaţia acestei sărbători. Au fost menţionate aspecte ce ţin de istoria sărbătorii, apărută în secolul al X-lea, ca o amintire a arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne (Constantinopol). De asemenea, a fost evidenţiat sensul spiritual al sărbătorii în ceea ce priveşte rolul Sfintei Fecioare Maria, cea care l-a născut pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele vicar Mihai Dubovici a adresat mulţumiri tuturor participanţilor, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu şi mijlocirea Maicii Sfinte pentru toţi credincioşii.
Pr. Dan Lucian Maruşciac