Orice întîlnire cu istoricul Ioan Aurel Pop, membru al Academiei Române, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este un fericit prilej de a mai învăţa cîte ceva din trecutul nostru. Felul în care spune povestea am impresia că am fost şi eu la Alba Iulia la intrarea lui Mihai în Cetate ori am stat la masă cu Vasile Lucaciu după procesul memorandiştilor. Acelaşi sentiment l-am încercat recent la întîlnirea cu istoricul la Baia Mare cînd ne-a vorbit despre „Cum s-a făurit România”. Şi de data aceasta, deşi subiectul este vast şi pe alocuri sensibil, academicianul a dat dovadă de tact şi măsură, de intransigenţă, dar şi de admiraţie pentru povestea istoriei îmbrăcînd întîmplările într-un veşmînt de crezare a timpului cu care istoricul se ocupă. L-am revăzut abordînd subiecte dureroase cu un ton liniştit (şi războaiele sînt prezentate cu calm) dar cu fermitatea vecină cu argumentul. Lasă să se strecoare şi aparenta îndoială pentru a ne lăsa şi pe noi, ascultătorii, să fim părtaşi la povestea istoriei. Întotdeauna conferinţele lui se termină prea repede. Am reţinut pentru cei care nu au fost de faţă cîteva idei de care e bine să ţinem seama. Sîntem un popor cu bune şi cu rele. Cum sînt şi alte popoare din această parte de lume. Să nu avem complexe că şi Germania ori Italia s-au format odată cu România. Să nu uităm că elitele au format această ţară. I se asociază de multe ori numele cu cel de naţionalist. Dar nu a susţinut cauza românească în detrimentul altor popoare, a precizat istoricul. Dar şi în alte ţări din Apus se afirmă sentimentul naţional. Uneori apar naţionalişti cu zvîcniri de dreapta. Eminescu este întruchiparea spiritului nostru naţional. Asta nu a decis Parlamentul sau vreun comentator ci sufletul acestui popor. Trebuie să ne preţuim istoria. Să ştim ce s-a întîmplat cu oamenii acestui pămînt. Cu bune şi cu mai puţin bune. Cum să uităm că Marea Unire a fost un fapt extraordinar? Cum să nu ne aducem aminte că marii făuritori ai acestei ţări au fost omorîţi? Iuliu Maniu, cu un rol uriaş în Marea Unire a fost umilit pînă la moartea sa în închisoarea din Sighet. Să-i învăţăm pe oameni încrederea. Că sîntem cel mai numeros popor din această parte de lume cu toate pierderile suferite. Unii spun că nu am făcut nimic. Dacă nu făceam nimic prin vreme eram pe unde sînt avarii. Adică pe nicăieri. Avem o cultură, avem o civilizaţie. Elita românească de astăzi să perceapă că avem de dus un mesaj european. Apoi istoricul s-a referit la abandonarea limbii. Un popor fără limbă nu există. Nici nu a existat pînă acum în istorie. România are nevoie de învăţători. Adică acei luminaţi care duc neamul spre cunoaştere. Istoricul este cel mai bun învăţător, a repetat academicianul. Ne-a amintit de spusa lui Duiliu Zamfirescu: „Sîntem datori să citim în limba noastră”. Trecutul – a-l cunoaşte este o necesitate, iar a-l ignora poate deveni o catastrofă. A pledat pentru meseria de istoric. Amatorii de istorie să fie liberi să se pronunţe despre trecut, să scrie despre trecut dar să-şi recunoască amatorismul. Deoarece „credibilitatea istoriei o dau specialiştii”. S-a referit pe larg la Centenarul Marii Uniri. Unii spun că nu au ce sărbători la 1 Decembrie. Tendinţa de a forma un stat este firească. În America este un mare respect pentru părinţii fondatori. Şi noi trebuie să avem încredere în noi. „Nimic despre noi, fără noi” a spus Vienei episcopul Inochenţie. Poporul român – a mai spus istoricul – umilit şi dispreţuit adesea de-a lungul istoriei, şi-a dobîndit cu greu demnitatea în vremuri moderne. O ţară numită România, cu un loc recunoscut între ţările lumii. A vorbit, apoi, despre Ziua Naţională a României. Ignorată anul trecut de diplomaţii maghiari care au primit ordin de la Budapesta să nu participe la ceremoniile fireşti din cercurile oficiale pe motiv că „maghiarii nu au ce sărbători la 1 Decembrie”. Un fapt fără precedent în analele diplomaţiei între două ţări vecine şi aliate. Diplomaţii români, în schimb, au primit cuvînt de ordine să participe la ceremoniile de la misiunile Ungariei oriunde în lume. Gestul civilizat al unei ţări europene faţă de o aliată. Organizatorii (Şcoala Doctorală de Ştiinţe Umaniste şi Biblioteca Judeţeană) merită felicitări. Academicianul Ioan Aurel Pop, o conştiinţă a acestui timp, apără cu argumente meseria de istoric. Da, Unirea naţiunea a făcut-o! Iar credibilitatea istoriei o dau specialiştii. Meseria de istoric este precum meseria de a trăi. Dar nu oricum.
