Se împlinesc 174 de ani de când Gheorghe Bibescu, domnul Ţării Româneşti (1842-1848), a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, înfiinţarea primei baterii de artilerie a oştirii române, act ce a marcat constituirea artileriei ca armă de sine stătătoare şi în acelaşi timp a declanşat o intensă activitate pregătitoare pentru dezvoltarea viitoare a acestei arme.
Anii 1843-1850 sunt anii organizării primelor baterii de artilerie, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova, a înfiinţării unor turnătorii proprii de tunuri şi ghiulele, precum şi a instruirii personalului care încadra subunităţile de artilerie. Rezultanta scontată a acestor măsuri a fost dovedită prin eficienţa bateriilor de artilerie româneşti participante la luptele de la Gura Ialomiţei, Silistra, Hârşova şi Măcin, în 1853-1854, pe timpul războiului ruso-turc rămas în istorie cu denumirea Războiul Crimeii, 1853-1856. La retragerea armatei ţariste din Principatele Române, începând cu anul 1854, bateriile de artilerie au fost capturate şi expediate în Rusia.
După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: pedestră în Moldova şi călăreaţă şi pedestră în Ţara Românească (primul divizion de artilerie românesc, al cărui comandant a fost col. Scarlat Ciocârlan). Conform unui decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 21 decembrie 1860, cele patru baterii existente s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al armatei române moderne (organizat pe două divizioane), al cărui comandant a fost maiorul Tobias Gherghel.
Pe măsura constituirii şi afirmării artileriei ca armă de sine stătătoare, artileriştii români, preluând tradiţia de la celelalte arme, şi-au asociat un patron spiritual care să-i călăuzească şi să le asigure protecţia divină. Prin Înaltul Decret nr. 1.343 din 17 aprilie 1931, s-a stabilit ca toate unităţile militare ale armatei aparţinând aceleiaşi arme să aibă acelaşi patron spiritual. Artileriei i-a fost asociată Sfânta Muceniţă Varvara (ziua calendaristică 4 decembrie). Din 1948, odată cu desfiinţarea clerului militar, ziua artileriei a devenit data de 10 noiembrie.
Înaintea primului război mondial, armata română dispunea de 294 de baterii de artilerie. Constituirea subunităţilor şi unităţilor de artilerie a continuat chiar şi pe timpul desfăşurării războiului, astfel că la sfârşitul anului 1919, armata română dispunea de 381 de baterii de artilerie cu 1.840 de guri de foc cu diferite calibre şi destinaţii. La două decenii după primul război mondial, în armata română existau 53 de regimente de artilerie şi 10 divizioane independente.
Ca urmare a pierderilor materiale mari suferite pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a faptului că, la terminarea acestuia, unele baterii dotate cu material artileristic performant au fost confiscate şi trimise în U.R.S.S. (la fel ca în 1854!), statul român a fost nevoit să ia măsuri pentru remedierea deficitului de artilerie. În anii 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou. Au fost sporite şi diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eşaloanelor. Au intrat în dotare, alături de autotunurile şi tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc şi rachetele antitanc dirijate.
Direcţiile strategice de înzestrare ale artileriei române, pe lângă cele pe termen scurt şi mediu, sunt trasate până în orizontul anului 2020 şi, într-o perspectivă mai îndepărtată, până în anul 2030.
În artileria română, elementul definitoriu a fost şi va rămâne artileristul. La zi aniversară, avem datoria de conştiinţă să pomenim măcar câteva din numele artileriştilor eroi: căpitanul Ioan Boroş – comandantul Bateriei 1 din Regimentul 16 Artilerie, primul ofiţer român artilerist căzut, la data de 29 iunie 1940, în zona localităţii Herţa, pe timpul apărării frontierei impuse în urma ultimatumului sovietic din 27 iunie 1940; căpitanul Nicolae Corbu – comandantul Bateriei a 5-a din Regimentul 30 Artilerie, căzut la 8 iulie 1941 pe timpul luptelor din capul de pod de la Fălciu; sergentul major Dumitru Vlădulescu din Bateria a 2-a a Divizionului 57 Artilerie Grea Independent, căzut în data de 13 martie 1942 în zona localităţii Feodosia, în timpul Bătăliei Sevastopolului; Bateria 13 artilerie antitanc din Divizia 13 Infanterie, nimicită complet, în frunte cu comandantul ei, la data de 19 noiembrie 1942, pe timpul replierii diviziei în bătălia de la Cotul Donului, în zona localităţii Kleskaia; căpitanul Georgescu – comandantul Bateriei a 4-a şi sublocotenentul Vasilian – ofiţer orientator la Divizionul 2 din Regimentul 35 Artilerie, căzuţi eroic în aprilie 1944 în zona Tătăraşi, Valea Lupului, la nord de Iaşi, pe timpul Bătăliei Moldovei; sublocotenentul Eugen Botel din Regimentul 18 Artilerie, primul ofiţer artilerist căzut la datorie în septembrie 1944 pe timpul luptelor de la Oarba de Mureş; maiorul Constantin Dumitrescu – comandantul Divizionului 1 din Regimentul 21 Artilerie, căzut eroic în data de 10 noiembrie 1944, în zona localităţii Tiszatardos din Ungaria; locotenentul Mihai Nacu – comandantul Bateriei a 8-a din Regimentul 6 Artilerie Călăreaţă, căzut la data de 30 aprilie 1945 pe timpul conducerii acţiunilor bateriei în zona localităţilor Vracav, Stupova, din Cehoslovacia. Acestora şi miilor de artilerişti care cu sângele şi viaţa lor au înnobilat blazonul artileriei române, le datorăm prinosul recunoştinţei noastre.
Aniversarea Zilei artileriei române ne oferă prilejul să îndreptăm un gând de pioasă amintire înspre artileriştii din perioada postbelică: generalii Onişor Cârcu, Mihail Popescu, Cornel Paraniac, colonelul Traian Macarie. Gândurile noastre bune şi urări de sănătate şi pentru artileriştii veterani de război, pentru cei în rezervă şi retragere, pentru artileriştii noştri prezenţi în diferite teatre de operaţii care fac cinste armatei române, pentru artileriştii în activitate care, în condiţiile existente în prezent, deloc de invidiat, se străduiesc să menţină la un nivel optim ştacheta performanţelor armei.
General de brigadă (rtr.) Ilie I. GODJA
