Ghiozdanul de elev, o povară prea grea în România

0
732

• Întâlnire, în Baia Mare, cu ministrul Educaţiei Naţionale •

Ministrul Educaţiei Naţionale Liviu Marian Pop a fost prezent în Maramureş şi a avut întâlniri cu cadrele didactice, cu persoanele decidente din învăţământul băimărean şi maramureşean. Primarul Cătălin Cherecheş a fost prezent la întâlnire şi i-a oferit ministrului două „cadouri”. Un subiect important pentru şcoala băimăreană şi maramureşeană a fost cel legat de Universitatea de Nord.
Maramureşul este foarte bine reprezentat la nivel guvernamental. Miniştri şi secretari de stat ce provin din comunităţile noastre ne fac să ne gândim că am avea de câştigat şi că ajutorul guvernamental ar putea fi unul consistent. Două ar fi palierele care ar trebui să fie prioritare pentru orice guvernare: educaţia şi sănătatea. Asta pentru a nu avea tineri proşti şi bolnavi. Interesant a fost momentul în care primarul Cherecheş i-a oferit ministrului Pop ghiozdanul unui elev de clasa a VI-a. Acesta era unul mult prea greu pentru un copil, corvoada purtării zi de zi a unui astfel de ghiozdan ar fi una mult prea grea şi pentru un adult.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: “Prieten vechi, maramureşean de-al nostru, Liviu Marian Pop, ministrul Educaţiei Naţionale, a primit 2 “cadouri”. Un dosar de 25 de pagini cu fiecare grădiniţă, şcoală, liceu şi colegiu, menţionate fiind nevoile mai mari şi mai mici, proiectele urgente sau vizionare, unde ministrul şi ministerul îşi pot aduce contribuţia. Al doilea “cadou” era ghiozdanul unui elev de clasa a VI-a, care, cu toate manualele şi caietele pe care trebuie să le ducă într-o zi la şcoală, ar fi o provocare dificilă şi pentru mine sau ministru. Am exprimat gânduri, dorinţe, proiecte, rugăminţi, principala rugăminte fiind să fim ajutaţi noi, comunitatea băimăreană şi maramureşeană, să ne recăpătăm simbolul academic – Universitatea de Nord din Baia Mare. Am toată încrederea în determinarea prietenului meu Liviu Marian Pop de a face bine sistemului de învăţământ preuniversitar şi universitar din România.”
Primarul Cătălin Cherecheş i-a cerut ministrului Educaţiei Naţionale să trimită corpul de control al ministerului la Universitatea Tehnică din Cluj pentru a fi verificat modul în care s-a realizat fuziunea dintre instituţia de învăţământ clujeană şi Universitatea de Nord din Baia Mare, precum şi modul în care se respectă legea în cele două structuri de învăţământ superior.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.