Înapoi la Titulescu

0
139

La Casa Titulescu din Capitală, a fost prezentată o nouă ediţie a lucrării scrise de marele diplomat Nicolae Titulescu: „Politica externă a României”, care a apărut în româneşte pentru prima oară în anul 1994, cu o prefaţă semnată de Teodor Meleşcanu. Prefaţa noii ediţii este semnată de Adrian Năstase, care, ca şef al diplomaţiei române în guvernul de după primele alegeri din 1990, a asigurat aducerea în ţară a osemintelor lui Titulescu, respectând dorinţa testamentară a acestuia de a-şi avea locul de veci în inima României, aproape de mentorul său, Take Ionescu, înmormântat, cum se ştie, la Mânăstirea Sinaia.
S-a motivat reeditarea acestui volum antologic în diferite feluri. Mi-a rămas în minte aceasta şi cred în ea. Este o carte de învăţătură mai ales pentru diplomaţii de carieră, căci perioada interbelică reprezintă un reper pentru modul de a face politică externă.
Cartea de faţă s-a născut în condiţii speciale. După decenii de activitate politică şi diplomatică, Nicolae Titulescu se vedea pe neaşteptate – şi pe neanunţate – scos pe tuşă. La sfârşitul lunii august 1936, Gheorghe Tătărăscu prezenta demisia guvernului pe care îl conducea, în care Titulescu ocupa portofoliul Externelor. Primind misiunea alcătuirii următorului guvern, premierul demisionar „uită” să-l includă pe fostul şef al diplomaţiei, cunoscut şi apreciat în Europa şi în lume. Telegrama ce i-o trimite acestuia, aflat în străinătate, redactată economicos şi lacunar, îi parvine „adrisantului”, din motive de program al oficiului poştal local, în dimineaţa următoare.
De aici începe traseul lucrării la care ne referim. Ea va fi scrisă în lunile următoare demiterii din guvern. Scrisul este al unui condei necăjit, împiedicat în întrebări fără răspuns, în nevoia de a spune ce gândea, chiar dacă nu îl mai întreba nimeni cât e ceasul. A fost scrisă, se pare, în franceză şi engleză. Varianta în limba română a fost tradusă de un alt fost ministru de externe, Sergiu Celac. Compusă sub presiunea unei stări psihice de inconfort maxim, cartea nu poartă între coperţile sale tonul vitriolant propriu nouă celor aflaţi la necaz. Aş zice că nota dominantă a volumului poate fi citită în cheia: Ce rău v-am făcut? Nici nu ştiţi ce pierdeţi!
Era o perioadă cu furtuni deasupra orizontului şi cu perspectiva unor evenimente pe care le intuia cu tulburare şi viziune ieşită din comun. Nu facem fişa posturilor ocupate de Titulescu de-a lungul carierei sale, dar cred că este benefic pentru mulţi dintre noi să aflăm atitudinea, demersurile, rezultatele implicării titulesciene în ţesătura acelei perioade în care soarta l-a căutat pentru a-i solicita harul, vocaţia patriotică, afinităţile de cetăţean planetar.
Un jurnalist străin scria: ”Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui său sonor au umplut istoria diplomatică de după război. A fost unul dintre marii oameni ai României, unul dintre marii oameni ai Micii Înţelegeri, unul dintre marii oameni ai Europei. A fost cel mai strălucit şi cel mai dinamic dintre toţi cei care au vrut să construiască o Europă nouă, bazată pe egalitatea puterilor şi respectul tratatelor. Când norii au suit la orizont, el a fost unul dintre primii care a înţeles şi primul care a vrut să ridice un dig contra inundaţiei care se anunţa”.
Mă simt îndemnat să pun alături o expresie: „Goga, scapă-mă de Titulescu!” Acest îndemn a fost rostit de şeful statului român la acea dată, de regele Carol al II-lea!…

Nicolae BUD

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.