În întâmpinarea Marii Uniri, cu românii din Cernăuţi

0
114

(urmare)
În scurta perioadă cât am stat în Jadova Nouă, familiile scărişorenilor au evoluat, s-au încheiat căsătorii, au avut loc naşteri, au avut loc botezuri. A fost bine pentru noi, refugiaţii ardeleni, dar inima noastră era neîmpăcată, visul nostru era să ne reîntoarcem la casele noastre. Bucuria scărişorenilor a fost de scurtă durată în Jadova Nouă (circa doi ani) pentru că în urma înfrângerii de la Stalingrad, din toamna-iarna 1943, războiul a luat o turnură de care lumea s-a mirat, iar unii vorbesc despre o trădare a feldmareşalului von Paulus. Astfel că, la începutul anului 1944, autorităţile guvernământului Bucovina, prin delegatul său pentru refugiaţii ardeleni, ne-a propus să ne evacuăm din timp, ca să ne putem duce toate bunurile. Scărişorenii nu au vrut să audă de evacuare. În februarie 1944, aceleaşi autorităţi au adus în staţia CFR Jadova Veche o garnitură de vagoane, pe care au ţinut-o la dispoziţia scărişorenilor 2-3 zile. Dar şi de data aceasta au refuzat, situaţie în care autorităţile le-au înmânat ordinele de evacuare şi le-au spus să se descurce pe cont propriu.
Noaptea, când era linişte, se auzea bubuitul tunurilor şi uneori uruitul tancurilor. Scărişorenii nu se puteau dezmetici, nu se puteau dezlipi de localitate şi să se evacueze. Au mai trecut câteva zile şi a început să se audă răpăitul armelor automate. Armata română era printre noi şi ofiţerii, interesându-se cine suntem şi ce e cu noi pe aici, le-au explica scărişorenilor să nu-i aştepte pe ruşi, pentru că toţi vom fi deportaţi în Siberia. Şi aşa s-au hotărât, în pripă, să se evacueze.
Anul şcolar 1943-1944 s-a încheiat la 18 martie 1944, iar în 23 martie ne-am evacuat. Era iarnă în Bucovina de Nord, cu zăpadă de 1 metru. Am pornit la drum, iar din Storojneţ am fost integraţi în coloana de evacuaţi, prin poliţia de front româno-germană. Aşa am venit, în pas forţat, până aproape de Buzău, unde se zicea că am ieşit din zona periculoasă a frontului. La Liceul Comercial de Băieţi din Cernăuţi, am avut colegi de toate naţionalităţile, inclusiv evrei. Colegul meu de clasă evreu Drol Iosif a frecventat şcoala până în ultima zi. Mai reţin că era un elev evreu în clasa a V-a de liceu şi mai era contabilul liceului, Dospell Iosif, care era şi profesor de contabilitate. Aceştia se deosebeau de noi ceilalţi prin faptul că purtau steaua galbenă la butonieră. În Cernăuţi erau, de asemenea, foarte mulţi evrei şi majoritatea dintre aceştia erau comercianţi şi meseriaşi, ale căror prăvălii şi ateliere au funcţionat tot timpul.
Ca elevi refugiaţi, ne-am bucurat de sprijinul şi ajutorul statului român şi al guvernământului Bucovinei. În Cernăuţi, exista o asociaţie a refugiaţilor ardeleni, prezidată de Epaminonda Lucaciu. Am rămas cu amintiri frumoase de la Liceul din Cernăuţi şi mi-am dorit să revăd localităţile Jadova Nouă şi Cernăuţi. Am reuşit acest lucru la 1 august 1990, când am vizitat ambele localităţi. Partea veche a oraşului Cernăuţi era cum am cunoscut-o, la margine răsăriseră blocuri. Lumea nu circula pe străzi ca înainte. Limba română am auzit-o doar în piaţă şi în câteva magazine, dar m-am mirat mult de românii bucovineni, care chiar între ei şi în familie vorbesc limba ucraineană. Acesta este rodul politicii de asimilare, de deznaţionalizare din perioada stalinistă.
Mă interesau mult relaţiile cu românii din regiunea Cernăuţi, pentru că am doi ani din copilărie petrecuţi acolo şi îmi aduceam aminte de acea perioadă. Am reuşit să realizez o legătură cu profesorul de istorie Dumitru Ghivireac din Herţa, prin intermediul profesorului Raba şi al lui Ilica Vasile, bucovinean, ambii din Oradea. De reţinut că Ilica Vasile este unul dintre supravieţuitorii masacrului de la Fântâna, Raionul Storojineţ, Regiunea Cernăuţi, din 1941. Am corespondat cu profesorul D. Ghivireac şi m-am întâlnit pe la diferite simpozioane şi cursuri de vară cu acest profesor de istorie şi geografie din Bucovina şi Basarabia şi am legat o prietenie temeinică. În anul 2015, l-am invitat în Baia Mare, ocazie cu care a vizitat instituţiile de cultură din oraş. I-am oferit cărţi şi reviste de care avea nevoie în profesie şi l-am invitat să revină în Baia Mare ori de câte ori pofteşte. Soţia profesorului, doamna Silvia-Caba Ghivireac, este profesoară de literatură universală, o bună poetă a locurilor natale, o promotoare a patriotismului local, o „ciocârlie” a sentimentului identităţii, unităţii, continuităţii şi visului românesc. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi colaboratoare a mai multor reviste şi publicaţii din România. Face parte din colectivul de redacţie al revistei Familia română din Baia Mare.
Cu 5-6 ani în urmă, am început o relaţie telefonică, prin intermediul profesorilor Ghivireac, cu domnul profesor Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihail Eminescu” pentru Românii din Regiunea Cernăuţi. Un cadru didactic cu o înaltă pregătire profesională, şi el membru al Uniunii Scriitorilor din România şi colaborator la mai multe publicaţii din România. Cu ajutorul acestor oameni ai condeiului, am reuşit să adun material pentru volumul publicat în 2012 intitulat „Mărturisirile unor refugiaţi şi deportaţi români din RSS Moldova (Basarabia), Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa”, pentru care le-am rămas recunoscător. Cu aceştia am discutat mereu despre o întâlnire şi despre posibilitatea înfiinţării unei filiale a Societăţii „Avram Iancu” din România în Cernăuţi sau la Herţa, precum şi despre o colaborare culturală – pentru început – cu Societatea „Mihail Eminescu” din Cernăuţi. În principiu, s-a căzut de acord să colaborăm, însă convorbirile telefonice şi corespondenţa nu m-au satisfăcut şi, discutând cu colaboratorii din cadrul societăţii noastre culturale, în special cu cei de la Filiala Baia Mare, am hotărât să-i invităm pe aceşti prieteni în Baia Mare. Au sosit în 4 noiembrie 2017, la sărbătoarea anuală a Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, Filiala Baia Mare, urmată de balul societăţii. Am fost onoraţi cu prezenţa lor, iar ei au rămas plăcut impresionaţi. Manifestarea s-a ţinut la un înalt nivel cultural şi am beneficiat de sprijinul şi ajutorul următorilor parteneri: Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului, Societatea Naţională de Inventică (reprezentată de dr. ing. Ştefan Mariş), Formaţia artistică „Fraţii Petreuş”, precum şi de sprijinul material şi spiritual al unor oameni de afaceri de bună-credinţă.
Despre organizarea aces­tei manifestări culturale, jurnalistul Gheorghe Pârja a scris trei articole despre acest eveniment, în ziarul „Graiul Maramureşului”.
Ioan BÂTEA,  preşedinte de onoare al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ