Din declaraţiile liderilor de sindicat, ale unor politicieni aflaţi la putere sau în opoziţie, mînaţi de interesele partidului pe care-l slujesc şi ale falşilor formatori de opinie, rezultă că declinul educaţiei şi sănătăţii s-a datorat în exclusivitate salariilor mici şi nemotivate ale personalului, în raport cu alte categorii bugetare din ţară şi străinătate.
Dacă viitorul va decide că aceasta este jumătatea adevărului, în contextul noii legi a salarizării, suntem obligaţi să dăm crezare tuturor teoriilor şi speculaţiilor, bazate pe argumente contradictorii, puţin credibile, unele nejustificate, iar altele lipsite de principiile logicii elementare. Concret, opinia publică aşteaptă ca efectele majorării salariilor să rezolve toate problemele celor două sisteme, veşnic nemulţumite şi puse pe scandal din cauza banilor alocaţi şi a sporurilor acordate fără număr. Prin urmare, în educaţie, începînd cu anul şcolar următor (anul acesta este prea devreme), aşteptăm ca şcolarii de la toate nivelurile sistemului să fie mai bine pregătiţi şi educaţi, procentul de promovabilitate să sporească, precum spuma laptelui, nu umflat de subiecte facile destinate inclusiv analfabeţilor. Abandonul şcolar va aparţine trecutului, iar părinţii vor înţelege că fiecare copil trebuie să meargă la şcoala potrivită conform capacităţilor intelectuale şi aptitudinilor de care dispune, oferite de mama natură şi de educaţia primită în familie. A sosit momentul ca elevii şi părinţii să spună adio meditaţiilor făcute pe bani grei, iar cadrele didactice să fie în pas cu ţinuta elevilor vor purta numai haine şi pantofi de firmă… Şi în sănătate ar trebui să curgă lapte şi miere. Salariile oferite de actuala guvernare, un cadou neaşteptat de care inclusiv beneficiarii lor se miră, vor schimba mentalităţi, stimula conştiinţe, responsabilităţi morale individuale şi colective.
Prin reorganizarea muncii, în sănătate cozile de la cabinetele medicale din policlinici nu vor mai bloca coridoarele, iar în ideea că vom beneficia de servicii medicale de calitate, conform celor din lumea civilizată, la spital vom merge cu zîmbetul pe buze. Ar fi cazul să credem că plicul cu şpaga şi punga cu atenţii, oferite doctorilor şi asistentelor, vor deveni obiceiuri uitate, de tristă amintire, ale unor vremuri de mult apuse. Normal ar fi ca salariile atrăgătoare din sănătate să pună capăt exodului în străinătate al unei părţi din personalul medical, iar cei plecaţi să revină, să arate ce experienţă au dobîndit pe meleaguri străine, să pună osul în slujba societăţii, care le-a oferit gratuit şansa realizării profesionale. Deşi teoretic, supoziţiile sună bine, din motive obiective, în realitate mari minuni, în cele două sisteme, nu vor avea loc. Sînt ferm convins că salariile oferite personalului şi dacă ar fi de zece ori mai mari nu vor rezolva calitatea actului medical şi didactic. Asigurarea serviciilor educaţionale şi medicale, la nivelul parametrilor marcaţi (de performanţă nu poate fi vorba), necesită restructurări profunde bazate pe strategii gîndite pe termen mediu şi lung. Pe care în scopul eficientizării lor toate guvernările, fie că au fost capabile sau nu, au vrut să-şi pună capacitatea gîndirii la contribuţie. După cum era de aşteptat, actuala guvernare a preferat să aşeze carul înaintea boilor. Banii trebuiau investiţi în infrastructura şcolilor, spitalelor, în formarea personalului didactic şi medical, al cărui pregătire şi competenţă uneori lasă de dorit, nu în salarii. Comparaţiile făcute cu salariile personalului medical din străinătate sînt glume de prost gust, emanaţii ale unui ministru al muncii gen Olguţa Vasilescu. Din surse credibile ştim şi noi în ce constă volumul de muncă al unui profesor, medic sau asistentă într-o ţară din Vest sau S.U.A. Nu trebuie să cădem în capcana poveştilor spuse la TV despre raiul oferit de Occident românilor plecaţi, chiar dacă sînt asistente sau doctori. Profesorii nu au decît să stea acasă, cu ce le oferă creta şi tabla, că şcoala de afară nu li se potriveşte. Să nu uităm că personalul medical din ţară se confruntă cu o stare de morbiditate ridicată a populaţiei de toate vîrstele, iar pacienţii, datorită particularităţilor biologice individuale, în condiţii identice, se comportă şi răspund diferit la actul medical. Din cauza mentalităţii părinţilor care au pus stăpînire pe şcoală şi a elevilor seduşi de binefacerile democraţiei, oferite de mai-marii sistemului, cadrele didactice sînt supuse unui stres, în condiţiile actuale ale şcolii, greu de suportat. În ideea că nu toate speranţele vor fi iluzii pierdute, cu ceva totuşi ne-am ales. Cu o lege a salarizării, care numai unitară nu este şi ale cărei efecte negative le vor suporta tot categoriile sociale aflate la baza societăţii. Despre problemele unui sistem, opinia publică poate să formuleze păreri, însă soluţiile stau la îndemîna autorităţilor plătite generos din bani publici, obligate să le caute, cu condiţia să fie interesate şi să aibă competenţele necesare pentru a le găsi.
Prof. Vasile ILUŢ
