Vladimir Petruţ nu se teme de excluderea din partid

0
1110

Primarul Cavnicului a fost luat în colimator săptămâna trecută după ce a criticat organizarea mitingului PSD din capitală, la care nu a participat, bineînţeles. Vladimir Petruţ însă nu se lasă cu una, cu două, chiar dacă îl paşte excluderea din partid. Mai mulţi colegi ai săi au cerut acest lucru cu ocazia manifestării din Bucureşti.

Zilele trecute, liderii PSD Maramureş au fost tranşanţi în ceea ce priveşte afirmaţiile colegului lor de partid: „Primarul de Cavnic, Vladimir Petruţ, continuă să facă afirmaţii surprinzătoare la adresa PSD, deşi, la nivel declarativ, a renunţat la calitatea de membru”, se arăta într-un comunicat al PSD Maramureş. Referitor la ieşirile publice ale edilului Petruţ, liderii PSD Maramureş au avut poziţii ferme: „Vladimir Petruţ nu mai este de facto membru PSD din februarie 2017, când a anunţat public că renunţă la toate funcţiile deţinute în PSD şi că nu susţine politica partidului. Din laşitate nu şi-a depus şi demisia din funcţia de primar obţinută în numele PSD, însă pentru acest lucru îl vor sancţiona căvnicarii. Mai mult, sunt de notorietate negocierile purtate în această perioadă cu PNL, ALDE, Pro România, UNPR, pentru a adera la unul dintre aceste partide şi e posibil să fie mai multe, însă cu scuzele de rigoare, nu urmăresc activitatea tuturor”, spunea şi Gabriel Zetea, preşedintele PSD Maramureş.

Petruţ nu-şi schimbă părerea

Primarul Vladimir Petruţ spune că este de neclintit în ceea ce priveşte părerile sale, indiferent de decizia luată în partid: „Conducerea actuală a partidului poate să ia orice decizie consideră că trebuie luată, numai că această decizie trebuie bine fundamentată. Mitingul de protest de săptămâna trecută a fost făcut numai pentru liderul partidului şi nu pentru Guvern, sau cei care legiferează. Eu însă nu vreau să plec capul în faţa nimănui. Dacă nu voi putea să-mi impun punctul de vedere în această ţară, dacă nu avem dreptul, ca tineri cetăţeni, să spunem ce gândim liber, dacă nu avem dreptul la opinie personală, atunci consider că am ajuns mai rău ca dinainte de 1989. Eu am discutat cel puţin cu patru primari şi cu doi consilieri care mi-au spus clar că au participat la miting doar ca totul să fie în regulă, să nu existe probleme, dar ei nu au fost de acord”, a explicat Vladimir Petruţ.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.