Timp de două zile, la Alba Iulia, împreună cu 13 jurnalişti din Transilvania, am participat la o discuţie deschisă despre provocările politice, rolul mass-mediei, ştirile false şi calea spre o presă democratică. După expunerile docte făcute de trei experţi, doi din Bucureşti şi unul din Alba Iulia, au urmat discuţii foarte interesante, adesea în contradictoriu. Am constatat că jurnaliştii cu mai puţină experienţă susţin cu obstinaţie demnă de o cauză mai bună că România nu-i stat de drept şi că politicul încearcă să subordoneze justiţia. Soluţia propusă de aceştia: să criticăm zi de zi tendinţele iliberale. Noi am „militat” însă pentru o presă care-şi păstrează independenţa editorială şi echidistanţa faţă de factorul politic, pentru demersul jurnalistic raţional, bazat pe informaţii şi opinii pro şi contra, astfel ca cititorii să-şi formeze o opinie în cunoştinţă de cauză. Ni s-a dat dreptate … în cele din urmă.
Jurnalistul credibil se bazează pe etică, avem un cod internaţional de conduită profesională, pe care unii îl neglijează voit şi se ajunge ca articolul de presă să dezinformeze publicul, să facă mai mult rău decît bine. Scopul este mai important decît mijloacele, a spus un coleg de breaslă, ceea ce ar fi scuzabil dacă ţelul de atins este legitim. O parte a jurnaliştilor (mai mare decît credeam) nu mai caută să exprime adevărul prin documentare, ci preferă sursa unică, neverificată, adesea idiologizată – aşa era şi pe vremea comunistă! Îngroşarea tuşei critice sau aprobarea entuziastă au scopul să creeze tiraj, trafic, mai mulţi cititori şi spectatori, şi uită că acesta este binele propriu, nu binele public la care presa onestă trebuie să se racordeze.
Mass-media face parte dintre activităţile economice, nu poate funcţiona dacă are venituri mai mici decît cheltuielile, dar nu este suficientă popularitatea, ci pentru a rezista pe piaţă şi în istorie presa serioasă are nevoie mai ales de credibilitate, de jurnalişti care nu fac totul confundînd opinia cu insulta. Consumatorul de informaţii îşi va da seama că este ţinta unei campanii de dezinformare intenţionată şi va reacţiona prin pierderea încrederii cîştigate cu greu, în ani de muncă grea. Jurnalistul nu trebuie să se plaseze de-o parte a spectrului politic dacă doreşte să fie credibil. Demagogia este intens folosită pentru captarea atenţiei publicului, pericolul din mass-media fiind mărit de social-media (termenul exprimă reţelele de comunicare pe internet). Societatea acceptă astfel de comunicatori şi informatori care emit comentarii mai apropiate de fals decît de adevăr. Oamenii îşi dau cu greu seama că sînt ţinta unei înşelăciuni, este mai uşor să-i manipulezi decît să-i convingi că sînt manipulaţi. Informaţia falsă se recunoaşte adesea prin titlul bombastic, sursele nefiind precizate sau fiind chiar ascunse. Autorul identificat este o garanţie că poate fi tras la răspundere, dacă informaţia pe care o dă nu este clară. Să nu credem niciodată în concluziile mirobolante, care încearcă să impresioneze cititorul, să apeleze la frică sau la sentimente. Fără logică, articolul nu este adevărat. Cititorul informat zi de zi este clar că nu poate fi păcălit de o ştire falsă.
Adesea balonul de săpun se sparge, adevărul iese după o vreme la lumină şi creatorii de informaţii neadevărate dispar în ceaţă, însă răul făcut rămîne… Cînd o parte a presei se ocupă de intimidarea opiniei publice, de manipularea cetăţenilor, apar mesaje de nesiguranţă, jumătate adevărate, jumătate mincinoase, mesaje subliminale de ameninţare că dacă nu vor asculta va fi de rău pentru ei şi copiii lor… Prin hiperdezvoltarea social-media, fiecare devine transmiţător, ceea ce explică proliferarea mesajelor aparent reale.
Democraţia reprezentativă este desconsiderată pe motiv că alegătorii n-au abilitatea să discearnă cum e bine să voteze, ci ar trebui să asculte de mesajele venite de la cei „deştepţi” din presa unicoloră. În această capcană cade şi presa care urmăreşte să schimbe perspectiva cititorilor, nu să informeze. Cititorii informaţi constant îşi dau seama dacă un mesaj este credibil au ba!
