În Baia Mare, a III-a ediţie a Beach Handball

0
730

Timp de o săptămînă, Centrul Vechi din Baia Mare va găzdui a III-a ediţie a Beach Handball, promotorul acestui eveniment fiind Tudor Marta. Ca şi la ediţia precedentă, şi în 2018 organizatorii au pregătit spectatorilor trei competiţii: două de beach handball, amatori şi profesionişti, un turneu de beach volley, respectiv turneul de beach fotball. Dacă în ediţiile trecute a fost pregătit doar un teren cu nisip, în acest an organizatorii au pus la dispoziţie două terenuri. „Baia Mare Beach Challenge sau a III-a ediţie a nebuniei de plaja de la munte a revenit aici, în Centrul Vechi din Baia Mare şi am ţinut să vă aducem la cunoştinţă programul după care vom funcţiona în următoarele 10 zile. Atît pe ramuri sportive, cît şi numărul de echipe participante la evenimentul nostru. Cei care vor vizita centrul vechi al oraşului vor vedea că avem două terenuri. Este una dintre condiţiile pe care federaţia europeană ni le-a impus ca să putem organiza un eveniment de talie internaţională. Un eveniment sub egida lor şi anume o etapă de campionat intercluburi, programat în perioada 13-15 iulie”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă Tudor Marta.
Iniţiatorul acestui eveniment, ajuns la a treia ediţie consecutivă, a trecut în revistă şi programul competiţiilor de la Beach Handball. „Începem de azi (n.r. – ieri) cu competiţia de handbal amatori, un virus care a intrat în sîngele participanţilor. Este o competiţie ce are la start 11 echipe masculine şi 4 feminine. Avem, de asemenea, o competiţie de volei amatori, deşi iniţial am dorit să aducem voleibalişti profesionişti. Totul a căzut în momentul în care nu am putut să ne aliniem standardelor Federaţiei Române de Volei. Sînt nişte condiţii pe care aceştia le-au introdus în luna mai, deşi noi le-am cerut încă din luna februarie. Totul s-a rezumat strict la partea financiară şi atunci am renunţat la 17 echipe de profesionişti, 10 masculine şi 7 feminine. În trei zile, colegii mei responsabili de volei au reuşit să strîngă nu mai puţin de 32 de echipe de amatori. Deci există interes pentru beach volley, dar nu putem să-l facem atît de profesionist după cum ne-am fi dorit noi. Urmează o altă ramură sportivă, este vorba de fotbal pe nisip. Vom avea două zile, miercuri şi joi (11 şi 12 iulie) care vor fi destinate acestui sport, cu echipe locale, ce au participat şi anul trecut”, a continuat Tudor Marta.
„Revin la turneul de săptămîna viitoare, unul de interes maxim, spectaculos. Vom avea la acea competiţie 6 echipe masculine şi 5 feminine, echipele naţionale ale Ucrainei (masculin şi feminin), naţionalele României (masculin şi feminin), dar şi cel puţin două echipe locale. Totodată, vor participa inclusiv componenţi de la loturile naţionale care se întorc de la Campionatul European din Muntenegru. Îl vom avea, de asemenea, şi pe domnul Aihan Omer, care se ocupă de coordonarea echipelor masculine de beach handball, dar şi arbitri internaţionali, precum şi un delegat EHF. Aşadar, toate ingredientele pentru un show pe cinste”, a încheiat Tudor Marta.
Aşadar, timp de zece zile Baia Mare devine capitala Beach Handbalului din România, în care iubitorii sportului din municipiul nostru se pot delecta cu meciuri de hand­bal, volei sau fotbal. Organizatorii au pregătit surprize şi pentru publicul prezent, cu diferite concursuri, premii şi party-uri sau prezentări de gimnastică, karate şi kangoo jumps.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.