Întâlnire emoţionantă după 40 de ani de la absolvirea facultăţii

0
3970

Emoţie şi bucurie la reîntâlnirea de 40 de ani de la absolvirea Facultăţii de Filologie, secţiile de limba română-limba engleză şi limba română-limba franceză. Prima generaţie care a urmat 4 ani la această facultate din cadrul universităţii băimărene s-a reîntâlnit într-un cadru festiv într-una din sălile instituţiei de învăţământ superior. A fost o întâlnire de suflet, de aducere aminte, de comuniune şi bucurie.
“Avem întâlnirea de 40 de ani de la absolvirea facultăţii. Sunt mulţi, sunt puţini, cum zice Barbu Ştefănescu Delavrancea în Apus de Soare. Eu, personal, sunt fericită să mă reîntâlnesc cu aceşti colegi pe care nu i-am văzut de 40 de ani. Trei dintre colegele noastre nu mai sunt, dar mergem înainte. A fost o generaţie de aur, o generaţie foarte frumoasă cu multe realizări.
La întâlnire a fost prezentă şi cea care a deţinut funcţia de preşedinte al studenţilor. Viorica Bratosin-Mureşan a fost timp de 20 de ani director la Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş” din Satu Mare. “E emoţionant după 40 de ani să ne revedem. E ceva ce depăşeşte orice fel de aşteptări. Noi, ca profesori, am avut parte de emoţiile începutului sau sfârşitului fiecărui an şcolar. Am predat română-franceză. Vreme de 20 de ani, după Revoluţie, am condus Liceul Economic din Satu Mare, care acum se cheamă Colegiul Naţional „Gheorghe Dragoş”, nume pe care eu l-am dat pentru că Gheorghe Dragoş a fost primul economist din Ardeal”, a spus fosta absolventă.
Un alt absolvent, Sever Râciu, a precizat că întâlnirea “are o foarte mare încărcătură emoţională. Încercăm să ne recunoaştem nu atât fizic, cât comportamental, să vedem dacă acele trăsături pe care le-am avut la absolvire le mai păstrăm şi acum. Întotdeauna studenţia cred că e perioada cea mai frumoasă din viaţa unui om. Am cernut prin sita zecilor de ani şi au rămas doar amintirile plăcute”.
La începutul întâlnirii a fost săvârşit un parastas în amintirea profesorilor şi colegilor care s-au stins. Apoi, absolvenţii au dialogat cu foştii dascăli, au depănat amintiri şi s-au bucurat unii de alţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.