Arhive Zilnice: 24 iulie 2018

Editorial Graiul Maramureşului

Din 2009, se vorbeşte despre statul paralel (cu interesele cetăţeanului), dar la fel de bine putem vorbi de cel care încalcă libertăţile şi drepturile omului, deoarece procurorii şi judecătorii au un ascendent legal în faţa cetăţeanului. Codurile penal şi de procedură penală au fost...

Agenţia Americană pentru Investigaţii de Mediu (EIA) a publicat un raport intitulat „Jaful pădurilor din România”. Documentul aduce în atenţia publicului mai multe cazuri de tăieri ilegale de lemn, întreprinse chiar şi în anumite Parcuri Naţionale. Însă potrivit Romsilva, lemnul rezultat din lucrări silvice...

România nu este izvor de pestă porcină, dar se află la graniţa de răsărit a Uniunii Europene, în vecinătate cu ţări în care sînt focare de pestă, respectiv Ucraina şi Republica Moldova, graniţa cu aceste state fiind de 1.400 km, deci greu de controlat....

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care PIF Industrial SRL împreună cu Dedeman SRL preiau companiile Cemacon SA şi Cemacon Real Estate SRL. PIF Industrial SRL are ca obiect de activitate acordarea de consultanţă pentru afaceri şi management, în vreme ce obiectul de activitate...

Dorin-Ciprian Grumaz este un tânăr maramureşean care, pe durata acestei veri, efectuează un stagiu de practică tocmai la Delegaţia Permanentă a României la NATO din Bruxelles, Belgia. Activitatea zilnică a stagiarului presupune şedinţe de lucru pe dosare tematice cu statele aliate. De asemenea, are...

Asistenţa comunitară trece în subordinea administraţiilor locale. E proiectul actualului guvern. “În noua viziune şi noua politică a guvernului român se doreşte o trecere a anumitor activităţi şi programe din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică la administraţiile locale. Asta înseamnă că va trebui modificată...

Probleme cu lefurile personalului din centrele medico-sociale. Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş, dr. Rareş Pop (foto) a semnalat în ultima şedinţă de Colegiu Prefectural că sunt sincope în acordarea salariilor în unitatea din Târgu Lăpuş. Problemele datează din luna iulie a anului trecut. Lipsesc...

Reprezentanţii ASSOC Baia Mare au fost prezenţi la Zilele comunei Satulung, sărbătoare ce s-a desfăşurat în weekend. Cu această ocazie s-a discutat cu localnicii despre oportunităţile de angajare. Experţi din cadrul proiectului "Integrarea - soluţie a modernizării comunităţii", care se derulează în comunitatea din...

A fost stabilit bugetul de implementare a Programului pentru şcoli în anul şcolar 2018-2019. Astfel, şcolarii vor primi fructe, legume, lapte de consum - produse lactate şi produse de panificaţie în valoare de 572 milioane de lei. Suma va fi utilizată astfel: 87.372 mii...

Pentru absolvenţii de liceu promoţia 2018, astăzi, 24 iulie, este ultima zi în care aceştia se mai pot înregistra, pentru a beneficia ulterior, de indemnizaţia de şomaj, de 250 de lei. În vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absolvenţii trebuie să prezinte următoarele documente:...

Primăria, Consiliul Lo­cal şi Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus organizează Zilele Oraşului, un eveniment ce propune vişeuanilor şi tuturor celor ce vor fi în zonă concerte de muzică uşoară, spectacole de muzică populară, artişti îndrăgiţi. Pe parcursul celor două zile – 28-29 iulie – pe...

Anul 2018 va fi un an de referinţă pentru viticultură, deoarece rezultatul bilanţului termic este benefic, întrucît acumulările de zaharuri şi arome vor atinge pragul optim în ultima decadă din august, astfel că anul acesta o să degustăm vinul cu două-trei săptămîni mai devreme....

În municipiul Sighetu Marmaţiei, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12 îşi încheie astăzi, 24 iulie, programul de vară, dar, potrivit planificărilor, mâine, 25 iulie, îşi va deschide porţile Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9. Până în 27 iulie, rămân deschide următoarele unităţi de învăţământ...

Rezultatele finale de la proba scrisă din cadrul concursului pen­tru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar se afişează astăzi, 24 iulie. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare) va avea loc mâine, 25 iulie.

• Corespondenţă din Bruxelles Este an electoral în Belgia, iar românii din diaspora au nevoie de lideri care să le reprezinte interesele, să fie aproape de problemele lor şi să le susţină valorile pe care fiecare le are. Suntem în ţara de adopţie şi suntem bine...

- bonurile fiscale, emise în data de 17 iunie, cu o valoare de 977 lei, au fost desemnate câştigătoare - Duminică, 22 iulie, a avut loc o nouă extragere la "loteria bonurilor fiscale", la care au participat bonurile emise în luna iunie. Bonurile fiscale, emise...