Datorită jertfei depuse, zbuciumul şi emoţiile trăite de cei care şi-au dedicat timpul şi energia pentru redeschiderea parohiei greco-catolice din Tăuţii-Măgherăuş, a fost posibilă, duminică, 10 februarie, sărbătorirea a 25 de ani de la prima Sfântă Liturghie oficiată după ieşirea din catacombe.
În cadrul liturghiei de duminică, s-au adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru toate harurile revărsate asupra comunităţii, pentru binefacerile şi pacea din suflete. S-au rostit rugăciuni pentru toţi cei care, în 1994, au fost prezenţi şi care astăzi sunt în viaţă, precum şi pentru cei plecaţi la Domnul, pentru care s-a oficiat un parastas cu participarea tuturor credincioşilor din biserică. Părintele paroh Ioan Balea, făcând un rezumat al relatărilor credincioşilor care au trăit personal perioada de reactivare a parohiei, de acum un sfert de veac, a evocat unele evenimente trăite de comunitate după anul 1989, amintindu-i în mod special pe Florian Săsăran şi Ioan Săsăran care au fost făclia conducătoare a întregii acţiuni de redeschidere a parohiei. Împreună, preot şi credincioşi, i-au mulţumit şi părintelui Emil Gîrboan care şi-a început activitatea pastorală în acei ani zbuciumaţi, oficiind Sfintele Liturghii într-o capelă amenajată în casa doamnei Silvia Popa (Maniu). Apoi, credincioşii au intonat, din tot sufletul, cântecul rezistenţei din 1948, „Creştin sunt din leagăn”, cântec care a creat emoţie şi a animat întreaga biserică.