Nistor Bud – 85 de ani

0
29

Epigramist, colaborator al ziarului nostru, ing. Nistor Bud împlineşte miercuri, 20 martie 2019, vârsta de 85 de ani. Despre viaţa sa, spune că “a fost atât de trepidantă, că aş putea să scriu un roman”. Este membru fondator al Clubului Epigramiştilor “Spinul” Baia Mare, secretar al clubului din 2002 şi secretar al revistei omonime de la înfiinţare, din 2006. În 2002, a devenit membru al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare şi al Uniunii Epigramiştilor din România.
S-a născut în satul Dăneştii Chioarului, comuna Mireşu Mare. Mama sa, Rozalia, a adus pe lume 11 copii între cele două războaie mondiale, fiind medaliată şi declarată mamă eroină. Tatăl său, Ioan, deşi a dus o viaţă de muncă grea, pentru a-şi întreţine numeroasa familie, s-a stins din viaţă la vârsta de 100 de ani.
Nistor Bud a învăţat în primii ani la şcoala din Lucăceşti, apoi a urmat Liceul “Gheorghe Şincai” în Baia Mare. După bacalaureat, s-a înscris la Institutul de Silvicultură, dar în urma comasării instituţiei de învăţământ, în 1957, a absolvit Institutul Politehnic din Braşov, primind diploma de inginer silvic. A lucrat la început la Cehu Silvaniei, apoi a fost promovat în Direcţia Silvică Regională a Economiei Forestiere Maramureş. În ultimii zece ani de activitate profesională, a deţinut funcţia de şef al Ocolului Silvic Baia Mare. Nistor Bud e căsătorit din 1957 şi are doi copii, Corina – educatoare şi Mihai – tehnician dentar.
De-a lungul timpului, a scris 380 de studii, referate şi articole de specialitate, adunate în 25 de cărţi, din care 19 au fost publicate şi se află în biblioteci, la dispoziţia cititorilor. Este cunoscut însă şi pentru activitatea sa de creaţie epigramistică. “Preocupări literare am de prin 1978, dar prima mea carte de epigrame, Şarpele Alb, a apărut în 1999, la Editura Helvetica din Baia Mare. Am pasiunea de-a biciui viciile noastre, ale oamenilor din societatea de azi, şi aşa am devenit cel mai prolific epigramist dintre cei 32 care au frecventat sau frecventează Clubul Spinul. Numărul catrenelor, epitafurilor şi epigramelor publicate este de peste 13.000, apărute în peste o sută de publicaţii şi cărţi”.
Despre epigramă, Nistor Bud ne spune că “l-a ajutat să treacă peste nedreptăţile şi durerile vieţii”. În palmaresul său figurează 20 de premii precum: diploma de merit oferită de Ministerul Economiei Forestiere în 1973, Diploma de excelenţă pentru servicii aduse pădurii româneşti în 2004, diploma de excelenţă pentru întreaga activitate literară şi epigramistică, din partea clubului Spinul din Baia Mare, în 2009, diploma de merit înmânată de preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România la împlinirea unui deceniu de existenţă a Clubului Spinul şi aportul remarcabil la promovarea epigramei româneşti în 2012 şi diploma de excelenţă din partea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, în 2013.
Îl felicităm pentru rodnica sa activitate ştiinţifică şi culturală şi îi dorim sănătate şi La mulţi ani!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.