Procesul lui Iliescu

Lucrurile se precipită în ce priveşte Dosarul „Revoluţia Română din 1989”. Procurorul general Augustin Lazăr (intrat în conflict cu societatea civilă, după ce s-a aflat că făcea parte din sistemul de represiune a deţinuţilor politici din anii ’80) a anunţat că un grup de procurori militari din cadrul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat rechizitoriul şi Ion Iliescu va fi judecat pentru săvîrşirea de infracţiuni contra umanităţii. Pare un proces politic, nu unul ce caută adevărul juridic sau istoric!
Nu sînt cercetaţi cei care au împuşcat revoluţionari, ci cei care au determinat aceste infracţiuni. Nu va fi judecat Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ci patru persoane implicate, cel mai cunoscut fiind Ion Iliescu. Procurorii anunţă că au găsit probe în arhivele MApN, Senatului, CNSAS şi SRI, care dovedesc faptul că şefii din CFSN au urmărit să instaureze psihoza terorismului şi astfel au apărut situaţii de foc, în care au fost omorîţi 862 de oameni şi au fost răniţi 2.150, fapte mai grave decît cele din perioada 15-22 decembrie 1989, ora 12, cînd era încă Ceauşescu la putere.
Procurorii militari îi acuză pe conducătorii CFSN că au dezinformat prin comunicate de presă şi n-au intervenit pentru ca soţii Ceauşescu să nu fie judecaţi printr-un proces penal simulat. Ceea ce este revoltător! Cei care am trăit acele vremuri ştim că cedarea puterii s-a produs sub presiunea revoluţionarilor. Numirea guvernului Petre Roman a stabilizat situaţia şi lucrurile au intrat în normal abia spre sfîrşitul lunii decembrie 1989, cînd ne-am putut relua viaţa.
În Baia Mare, Revoluţia a fost posibilă după ieşirea muncitorilor din marile întreprinderi în piaţă şi nimeni nu i-a putut opri. Ce ar fi ca acum să-i condamnăm pe cei care au urcat la balconul palatului administrativ şi au strigat „Jos Ceauşescu!” şi să-i acuzăm că au permis distrugerea obiectelor din biroul prim-secretarului Vasile Bărbuleţ?!
În Consiliul CFSN, pe lîngă Ion Iliescu, erau şi alţi lideri revoluţionari, care însă nu apar în rechizitoriu (Petre Roman, de exemplu; dar şi filosofi, actori, poeţi…), ceea ce trezeşte suspiciuni de gravă manipulare politică. Dosarul nu se referă şi la 21 decembrie, cînd în Bucureşti au fost mulţi morţi.
Dacă procurorii „independenţi” ar fi avut dovezi împotriva lui Ion Iliescu, l-ar fi trimis de mult în judecată, fie şi ca să-l hărţuiască politic. Iată că abia acum, în 2019, procurorul general Augustin Lazăr afirmă că s-au găsit dovezi că Ion Iliescu a săvîrşit infracţiuni. Dacă există, acele probe (declasificate de SRI) trebuie să fie publicate. Acuzaţiile sînt prea grave, practic ni se spune că după Revoluţie a urmat o lovitură de stat, revolta maselor fiind folosită de un grup prestabilit pentru a prelua puterea.
Ion Iliescu este acuzat că n-a oprit incidentele de după 22 decembrie, culpă morală, nicidecum penală, şi că ar fi preluat puterea pentru sine, acuzaţie fără sens, de vreme ce au urmat alegeri libere cu mai mulţi candidaţi. Dosarul Revoluţiei a fost închis şi acum s-a redeschis, dacă nu cumva judecătorii de primă instanţă vor considera că nu există probe pentru a dovedi infracţiunea de crimă împotriva umanităţii.
Ca în anii ’50, cînd politicieni precum Iuliu Maniu au ajuns la închisoarea din Sighetu Marmaţiei pe motive politice, iată că şi astăzi procurorii militari procedează la fel şi Ion Iliescu ar putea fi închis pe viaţă pentru că a girat Revoluţia, ceea ce n-are raţiune şi nu-i etic într-o Europă a drepturilor omului. Poporul înţelege că justiţia trebuie să respecte legea şi morala, nu să hărţuiască penal persoane care, cu bunele şi relele lor, au iniţiat democraţia şi pluralismul politic din România!