10 lei/kg de carne de miel viu la târgul din Baia Mare

0
48

Preţul kilogramului de carne de miel viu este 10 lei, înainte de Paştele catolic. Cuantumul este similar cu cel de anul trecut. Oferta însă este slabă.
Un singur crescător de oi era la orele amiezii în târgul din zona Oborului: „Sunt crescător de oi din Recea. Am pregătit 100 de miei pentru vânzare de sărbătorile pascale. Kilogramul îl dăm la 10 lei în viu. Faţă de anii trecuţi, preţul este foarte mic. Până acum, în câteva ore, am dat doar patru miei. Sperăm la vânzare mai bună săptămâna viitoare poate. Însă până atunci preţul s-ar putea să mai scadă. Însă măcar aşa poate vom avea vânzare mai mare”, a spus crescătorul de oi, Vasile. Şi cei care sacrifică mieii şomează deocamdată: „Astăzi a fost prima zi de tăiere, dar am avut clienţi foarte puţini. Până acum eu am tăiat doar un miel că nu sunt nici ciobani mulţi veniţi cu miei de vânzare, decât unul. Tariful nostru este de 40 lei cu tot cu despicat, spălat, îl punem în sac şi îl predăm proprietarului. Avem toate condiţiile de igienă asigurate. Sperăm la clienţi mai mulţi zilele viitoare. Vinerea târgul este mai mare, aşa că şi clienţii sunt mai mulţi”, a explicat Tibi, unul dintre sacrificatori. Locul destinat sacrificării mieilor este exact peste drum de cel de comercializare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.