Un accident de circulaţie a avut loc, vineri, în jurul orei 11, în Baia Mare, pe B-dul Unirii, în apropiere de Italsofa, pe şoseaua de centură, cu două autovehicule implicate.
La faţa locului, echipajele serviciului de ambulanţă au găsit două victime, ambele cu traumatisme cranio-cerebrale acute, dar care au refuzat transportul la spital.
Defecţiuni tehnice
Amenzi de peste 12.000 lei şi 13 certificate de înmatriculare retrase
Poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au desfăşurat, joi, 9 mai, o acţiune pentru depistarea şoferilor care conduc pe drumurile publice autoturisme care nu îndeplinesc condiţiile tehnice pentru circulaţia în siguranţă. Au fost oprite pentru verificări 48 de autovehicule, conduse pe raza municipiului Baia Mare.
Pentru defecţiuni la sistemul de frânare, instalaţia de iluminare şi pentru alte abateri tehnice, poliţiştii au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale. Alte 10 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea amenzilor aplicate a depăşit valoarea de 12.000 lei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au dispus reţinerea a 13 certificate de înmatriculare.
A vrut să depăşească patru autovehicule şi a produs un accident
Joi dimineaţa, în jurul orei 09.10, poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.
Verificările efectuate au relevat că, un clujean, în vârstă de 43 de ani, care conducea pe direcţia Dej – Baia Mare, a încercat să depăşească patru autovehicule şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, al cărei şofer a virat la stânga pentru a intra pe un drum secundar.
În urma impactului, şoferul din Cluj-Napoca a suferit leziuni corporale şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat. Conducătorii auto implicaţi în accident nu se aflau sub influenţa alcoolului.