La Colegiul Tehnic „George Bariţiu” şi Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Baia Mare, poliţiştii au susţinut mai multe sesiuni de prevenire a consumului de droguri.
Întrucât nevoia de a discuta despre pericolul consumului de substanţe nocive şi despre urmările nefaste ale celor mai mici acte de violenţă, este acută în rândul elevilor, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii s-au alăturat specialiştilor Centrului de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog în campania „Adevărul despre droguri”.
Campania se adresează elevilor de gimnaziu şi liceu şi a fost iniţiată din dorinţa de a fi informaţi cât mai mulţi elevi despre efectele nocive ale tuturor tipuri de droguri, fie ele legale sau ilegale, asupra dezvoltării fizice şi psihice, asupra comportamentului minorului, care poate uşor să îmbrace forme delincvente.
Interesul elevilor pentru problematica consumului de droguri reiese atât din multitudinea de întrebări pe care le adresează specialiştilor, cât şi din numeroasele exemple pe care le pot oferi cu privire la cazuri de consumatori despre care au auzit la televizor sau în mediul online.
Conştientizarea şi implicarea tuturor factorilor educaţionali în corectarea unor atitudini nesănătoase, care pun în pericol viaţa şi libertatea individului, este un deziderat al poliţiştilor de prevenire, care desfăşoară activităţi în unităţile de învăţământ pe tot parcursul anului şcolar.
Înscrieri pentru examenul de admitere la Academia de Poliţie
Până vineri, 24 mai 2019, cei care doresc să urmeze o carieră de ofiţer în poliţie se pot înscrie la examenul de admitere.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş a declanşat activitatea de selecţie a candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, pe locurile alocate MAI.
În acest an se organizează concurs doar pentru admiterea la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, iar la şcolile de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca sesiunea de admitere a fost programată pentru ianuarie 2020.
Înscrierile se efectuează până în data de 24 mai 2019 iar depunerea dosarelor de candidat se efectuează până în 14 iunie 2019, în zilele lucrătoare, între orele 9-14, la sediul IPJ Maramureş, Baia Mare, str. 22 Decembrie nr. 37 – Serviciul Resurse Umane, tel. 0262207711, de unde pot fi obţinute şi alte relaţii suplimentare. Condiţiile legale de participare, etapele de recrutare şi selecţie şi alte informaţii utile se găsesc pe site-ul IPJ Maramureş, respectiv http://mm.politiaromana.ro, secţiunea Carieră.