Festivitatea de absolvire a studenţilor şi masteranzilor de la Teologie

0
19

Joi, 23 mai 2019, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a participat la festivitatea de absolvire a studenţilor şi masteranzilor de la Teologie Pastorală, care s-a desfăşurat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
La festivitatea de absolvire a participat Conf. Univ. Dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultăţii de Litere, membri ai familiilor absolvenţilor, rudenii şi prieteni.
Festivitatea a început cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte Pr. Conf. Univ. Dr. Dr. Paul Adrian, coordonatorul Departamentului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” şi prodecan al Facultăţii de Litere, Pr. Conf. Univ. Dr. Ştefan Pomian, Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, Pr. Lect. Univ. Dr. Dorinel Dani, Pr. Dr. Ştefan Cristian, consilier eparhial cultural, Pr. Dr. Ioan Marius Sabou, preoţi slujitori ai Catedralei, preoţi studenţi şi masteranzi.
După Sfânta Liturghie a fost ţinut cursul festiv de către Pr. Lect. Univ. Dr. Vasile Borca, îndrumător de an, care a vorbit studenţilor despre cuvântarea Sfântului Apostol Pavel în Areopagul Atenian.
Festivitatea a continuat cu premierea participanţilor la sesiunea de comunicări ştiinţifice.
În încheiere a luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, care i-a îndemnat pe absolvenţi să fie mărturisitori acolo unde vor ajunge în viaţă, la Sfântul Altar sau în afara acestuia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.