Prăznuirea Hramului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Bistra

0
177

Duminică, 9 iunie 2019, într-un cadru mistic cu prezenţa Preasfinţitului Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, cu vrerea părintelui Ioan Piţura, vicar al Vicariatului Ortodox Ucrainean din Sighetu Marmaţiei, împreună cu un impresionant sobor de preoţi şi ieromonahi din Maramureş, cu mulţimea credincioşilor îmbrăcaţi în straie populare, s-a săvârşit Sfânta Liturghie, sfinţirea noii catapetesme, precum şi binecuvântarea lucrărilor ce s-au efectuat la biserică şi la casa parohială.
Înaltul ierarh, în predica rostită a făcut o incursiune în istoria Bisericii Ortodoxe accentuând importanţa unităţii de credinţă şi de neam, a păstrării dreptei credinţe, precum şi responsabilitatea pe care o avem fiecare de a menţine vie tradiţia satului românesc. Impresionat de frumuseţea locurilor şi a credincioşilor din Bistra Maramureşului, localităţi pe care Preasfinţia Sa le-a vizitat pentru prima oară, a rămas plăcut surprins de ceea ce a văzut.
Preasfinţia Sa a acordat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rangul onorific de iconom stavrofor părintelui paroh dr. Ioan Iurcea pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată în parohie.
Totodată, Preafericitul Părinte Patriarh a oferit domnului Vasile Duciuc, primarul comunei Bistra, Diploma omagială 2019 dedicată satului românesc în semn de apreciere pentru sprijinul acordat bisericii. Aceeaşi distincţie a fost acordată Comitetului Parohial al bisericii noastre.
Dumitru Coreniuc, Iulian Moga

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.