Simona Halep s-a calificat în finală la Wimbledon

0
28

Simona Halep (7 WTA) a obținut, ieri, calificarea în finala de la Wimbledon, după ce a trecut în două seturi de ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA), scor 6-1, 6-3.
Halep a avut parte de un start de meci dificil, primele două game-uri terminându-se după 20 de minute. Românca a preluat controlul jocului și s-a impus la 1, după 44 de minute.
În setul al doilea, di­ferența s-a făcut la scorul de 3-3, când Simona Ha­lep a reușit să câștige pe serviciul adversarei. Românca s-a desprins apoi și a închis jocul după o oră și 12 minute.
Astfel, Simona Halep s-a calificat în finală la Wimbledon, acesta fiind cel mai bun rezultat din carieră la All England Club, după ce, în 2014, ajunsese până în semifinale.
În ultimul act la ediția din acest an de la Wimbledon, Simona Halep o va înfrunta pe Serena Williams (10 WTA). Finala se va juca sâmbătă, la o oră ce va fi anunțată ulterior.

“E o senzaţie uimitoare, mă simt foarte bine”
„E o senzaţie uimitoare, mă simt foarte bine, dar sunt emoţionată. E unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea. Vreau să mă bucur de tenis, sunt fericită că am ajuns în finală. N-a fost chiar atât de uşor pe cât o arată scorul, am avut game-uri lungi. E mereu dificil contra ei, dar cred că am stat bine din punct de vedere tactic”, a spus Simona Halep, joi, după meciul cu Svitolina, la Eurosport. (Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.