Poliția Locală Sighetu Marmației informează că, în perioada 8 august, ora 17 – 12 august, ora 05, se va restricționa atât circulația rutieră cât și parcarea autoturismelor în zona centrală a municipiului.
Circulația va fi restricționată pe următoarele sectoarele de drum:
• str. Traian: de la sensul giratoriu – str. Piața Libertății – str. 22 Decembrie până la str. Iuliu Maniu
• str. Dr. Ioan Mihalyi de Apșa – Piața Libertății – str. Bogdan Vodă până la Pompieri
Se interzice oprirea și staționarea oricăror vehicule, iar riveranii sunt rugați să nu lase autoturismele pe domeniul public și să le parcheze în alte zone pentru a le putea folosi. Aceste măsuri sunt necesare pentru organizarea Festivalului de muzică și artă medievală ediția a IX-a.
Blocarea circulației se va face prin amplasarea autospecialelor poliției și barierelor mobile, începând cu data de 8 august, seara, pentru a împiedica circulația autoturismelor pe zona de desfășurare a evenimentului.
Traficul rutier se închide complet joi, 8 august, până la sfârșitul evenimentului, duminică spre luni dimineața.
Aprovizionarea agenților economici cu autoturisme se va face zilnic, dimineaţa, în intervalul orar 6-9.
Participanții și artiștii vor merge spre scenă pe str. Andrei Mureșanu.
Restricționarea accesului autoturismelor se va face în următoarele puncte:
• sens giratoriu pompieri, intrarea pe str. Traian spre centru
• ieșire de pe str. Plevnei, lângă Catedrala catolică
• str. Ioan Mihalyi de Apșa – intersecție cu str. M. Eminescu, blocare acces spre centru
• intrare/ieșire în cartierul Nucului
• zona Dioda, pe str. Traian, blocare acces spre centru
• Ieșire cartier Traian, lângă Zimbru
• str. 22 Decembrie. înainte de intersecția cu Iuliu Maniu.