Locuire şi bună locuire

0
25

Îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor este vizată de politicieni, dar nu se poate face doar prin creştere economică şi dezvoltare durabilă, ci printr-o renovare şi reabilitare a centrelor urbane, scopul fiind buna locuire în case, pe străzi şi în oraşe. Statul poate face mai mult în acest sens, dar şi noi, cetăţenii, sîntem importanţi!
Peisajul urban are pete sumbre, locuinţe cu faţade învechite, garduri sparte, buruienile prăfuite acoperă haosul. Nasul percepe mirosuri fetide ridicate din subsolurile blocurilor, canalizări şi şanţuri. Nu vorbim aici de izul de grajd – în comparaţie cu miasmele umane miroase acceptabil. Sănătatea publică este pusă în pericol de infecţia generalizată, inclusiv de cadavrele de animale aruncate la întîmplare.
Sîntem adesea iresponsabili, fiecare fiind preocupat de propria comoditate, deci pretind ca alţii să rezolve problemele comune. Rezultatul este cel aşteptat, trăim într-o groapă de gunoi. Dacă plantezi în faţa casei un strat de flori, a doua zi vei găsi între plante 2-3 chiştoace aruncate de trecători, 1-2 bilete de autobuz (staţia e aproape), 1-2 ambalaje de dulciuri, 1-2 doze de plastic sau aluminiu… Deşi pe stîlp, la 15 paşi, se află un coş de gunoi pus de primărie.
Gardurile vii sînt o excepţie (trebuie tunse cu foarfeca), plantele ornamentale apar rar, iar băncile de la poartă, pe care bătrînii meditează şi trecătorii obosiţi se aşază, sînt goale (miroase şanţul!). Şi fîntînile de la marginea drumului devin o amintire (pînza freatică e infestată cu nitraţi). Domină gardurile de beton, casele de polistiren, acoperişurile de azbociment, curţile cu 3 autoturisme non-euro, din care circulă unul…
Localităţile sînt neîngrijite, casele părăsite, părăginirea se întinde. Fostele întreprinderi comuniste se ruinează şi noaptea printre pereţii goi umblă stafiile. În curţi ruginesc utilaje casate, cu anvelope crăpate. O Dacia descompletată a devenit coş de gunoi, abia se mai vede dintre iulişti, iar caroseria şi portbagajul sînt pline cu doze de bere. Peisajul industrial este la fel de urît ca cel urban.
Trăind în acest mediu, inesteticul ne intră nu doar în trup, ci şi în suflet. Este greu să locuieşti în case coşcovite, cu stucatura căzută, în curţi năpădite de urzici, dar te doare ochiul cînd în stare de părăsire se află biserici, şcoli, cămine culturale, sau terenuri mărginaşe pe care răuvoitorii depozitează gunoaie şi resturi de construcţie. Pe malul rîurilor şi la liziera pădurilor, adesea apar saci cu deşeuri aruncate de vecini.
Un spaţiu de locuire civilizat trebuie să fie curat, beneficiile fiind deopotrivă fizice şi psihice. Unii pot să trăiască în dezordine, dar insensibilitatea la mizerie nu-i o calitate, ci un defect. Se spune despre români că lasă în urma lor doze şi c… Ploile cară plasticul în rîuri şi, dacă nu este cules de elevi şi ecologişti, ajunge în apă şi poluează întregul ecosistem.
Dacă plasticul nu va fi interzis, dacă vom arunca în apele curgătoare şi stătătoare reziduurile biologice neepurate, dacă vom strica solul, aerul şi apa, în cele din urmă natura va muri, pădurile se vor usca, şesurile se vor deşertifica, vom fi obligaţi să trăim precum şobolanii.
Oamenii politici deocamdată nu pot lupta cu ideea egoistă că merităm totul de la natură, fără să dăm ceva în schimb. Ca persoane fizice, juridice sau ca stat, avem obligaţia morală să protejăm, conservăm şi ameliorăm capitalul natural moştenit. În caz contrar, o vom păţi rău!
Avem o singură lume, conectată într-un sistem economic şi social complex, controlată de la un centru. Dar nu sîntem simple obiecte, dirijate de stat şi de capital, ci putem influenţa decizia şi pînă la urmă lumea globală prin felul nostru responsabil de a fi şi de-a ne comporta. Societatea este cum sîntem noi, deci o putem schimba. Să începem revoluţia ecologică prin a nu mai arunca mucuri de ţigară între petunii!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.