Premii în valoare totală de 10.000 lei, destinate elevilor de la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Şomcuta Mare, vor fi oferite şi la sfârşitul acestui an şcolar de un fost absolvent al acestei unităţi de învăţământ. „Este al treilea an consecutiv în care acelaşi sponsor îşi îndreaptă atenţia către elevii de la Liceul din Şomcuta Mare, este vorba despre Adrian Luca, administrator al societăţii Transfer Pricing Services SRL”, a declarat Ildi Grama, director adjunct. Suma va fi utilizată pentru recompensarea elevilor care au obţinut premii la olimpiadele şcolare (faza judeţeană şi naţională), dar şi pentru cei care încheie anul şcolar cu media generală 10.