Joi, 28 noiembrie, în jurul orei 11.20, poliţiştii de frontieră din Valea Vișeului au observat mai multe persoane care transportau în spate colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Imediat, s-a acționat pentru reținerea bărbaților, efectuându-se somațiile legale prin voce, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite.
În vederea reținerii persoanelor, polițiștii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit.
Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a cazului.
La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a procedat la supravegherea și cercetarea zonei, fiind descoperite 20 colete cu țigări, care au fost duse la sediul sectorului. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 14.984 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 175.300 lei.
Ţigările au fost confiscate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă.
13.200 petarde confiscate în Vişeu de Sus
Polițiștii de frontieră din Vișeu de Sus au identificat, pe o stradă din Vișeu de Sus, un cetățean român, în vârstă de 50 ani, care deținea 13.200 petarde, în valoare de 3.450 lei, fără a fi autorizat în acest sens.
Persoana a fost identificată ca fiind cetățean român, N. V. în vârstă de 50 ani, domiciliat în județul Maramureș, iar în interiorul cutiei au fost descoperite mai multe petarde. Din verificări a rezultat că maramureșeanul nu este autorizat pentru a desfășura operațiuni cu astfel de materiale.
În urma inventarierii, s-a constatat faptul că este vorba despre 13.200 bucăți de materiale pirotehnice, în valoare de aproximativ 3.450 de lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului de comercializare a articolelor pirotehnice.
Autovehicule căutate de autoritățile din străinătate, descoperite la frontieră
• În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român A.A., în vârstă de 32 de ani, din județul Iași.
Acesta conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un autoturism marca BMW și o remorcă Boro, pe care transporta un miniexcavator marca Takeuchi.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că utilajul industrial transportat era semnalat ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia la începutul acestei luni.
Miniexcavatorul, în valoare de aproximativ 58.000 lei, a fost indisponibilizat şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.
• Un echipaj, din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a identificat, pe o stradă din Bocicoel, o autoutilitară marca Mitsubishi Fuso, având numărul de înmatriculare specific Norvegiei.
Autovehiculul aparținea cetățeanului român P.V., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în judeţul Maramureș.
La verificări, s-a constatat că autoutilitara marca Mitsubishi figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Norvegia.
Drept urmare, mijlocul de transport, în valoare de 48.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
Căutat de autoritățile române, oprit în Petea
În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în România, G.V., în vârstă de 38 de ani, din județul Suceava.
La verificări, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Rădăuți, suceveanul având de executat 10 luni și 20 de zile de închisoare pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și violențe în familie.
Drept urmare, bărbatul a fost predat unui echipaj al IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale.