Sunt fenomene sociale și politice, de importanță uriașă pentru viitorul acestei lumi, comentate cu prudență, cu superficialitate, cu un fel de rutină, încât nu le putem cuprinde adevărata dimensiune. Fiind măcinați de un cotidian derutant, noi, cei mai de rând, pierdem din vedere analiza profundă a lumii în care trăim. Și mai ales ce ne rezervă viitorul. Mai apropiat, ori mai îndepărtat. Auzim vorbindu-se, cu iz de fapt divers, despre scăderea natalității. Citim statistici despre acest fenomen. Suntem trimiși prin anul 2050, când vom fi vreo zece miliarde de oameni pe această planetă. Dar vor fi resurse precare pentru trai. Bomba demografică conține și un paradox european.
Planeta se mărește ca populație, pe când în Europa oamenii se împuținează. În multe țări nu se mai nasc copii. Noua președintă a Comisiei Europene a numit un comisar cu probleme demografice o doamnă din Croația. Nu întîmplător, deoarece Croația este una dintre țările care își pun foarte serios problema pierderii identității. Această îngrijorare cuprinde și alte țări europene, cum ar fi România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Letonia, acestea aflându-se printre primele zece țări de pe glob care înregistrează dramatice scăderi de populație. Analiștii, nu prea mulți, caută explicații. Unii cred că libera circulație în Europa, și nu numai, ar duce la o altă atitudine față de viață.
Oamenii sunt mereu în competiție pentru a câștiga bani, pentru a-și asigura un confort, iar cuplurile nu mai au răgaz să aibă copii. Dramaturgul Matei Vișniec, prietenul meu de la Paris, citează un săptămânal francez care se ocupă de acest fenomen. Ajunge la concluzia că europenii, mai ales cei din sud și cei din est, nu mai doresc copii, nici măcar atunci când statul le oferă condiții bune pentru a-i crește. În Ungaria, mamele care au de la patru copii în sus sunt scutite de impozite pe toată durata vieții. Dacă natalitatea nu va fi relansată în Ungaria, populația ei va scădea, de la aproape zece milioane, cât are în prezent, la șase milioane în anul 2070. Italia pare să aibă cea mai slabă rată a natalității. Dacă n-ar exista emigranți, printre care și mulți români, situația economică ar fi extrem de dificilă. Asta o spun comentatorii pricepuți din presa italiană.
Se pune întrebarea, oare de ce, în condiții de pace, de o oarecare prosperitate, europenii nu asigură reînnoirea generațiilor ? Matei comentează, oarecum malițios, fenomenul. Cică Europa este, a fost condusă de lideri fără copii. Îi înșiră aici Emmanuel Macron, președintele Franței, cancelarul german Angela Merkel, fostul premier britanic Theresa May, premierul italian Paolo Gentiloni, premierul olandez Mark Rutte, premierii Suediei, Scoției, ori Luxemburgului. Eu mă opresc aici cu enumerarea liderilor, din motive lesne de înțeles. Umorul confratelui este ușor de înțeles.
Aceștia nu au cum să ridice moralul demografic. Cei din Vest se tem că într-o bună zi nu va avea cine să țină ridicați parametrii economici. Răsăritenii europeni sunt îngrijorați că se produce o diluare a identității. Unele popoare ar putea să dispară în condițiile împuținării natalității. Și Rusia ar putea pierde, spun experții, în jur de douăsprezece milioane de locuitori până în anul 2035. Cum România este situată printre primele zece țări din lume care înregistrează dramatice scăderi de populație, ne pândește colapsul sistemului de pensii și prăbușirea forței de muncă. Consecințe la care se gândesc puțini lideri români.
Institutul Național de Statistică prognozează că populația României va scădea cu 5,8 milioane de locuitori, ajungînd, în anul 2060, la 13,7 milioane. Concluzii reci, greu de imaginat pentru mintea de acum. Așa că vă strecor îndoiala: poate nu va fi așa! Oricum, filmul ce se derulează sub ochii prezentului ne pune pe gânduri. Multe întrebări se aud în ziua de astăzi. Unele răsună cu voce tare, altele mocnesc în surdină. Cert este că în Europa sunt din ce în ce mai puțini copii. Binefacerile progresului au și partea lor de alarmă. Nu știu cine va avea bagheta magică pentru a opri ruina demografică și pe la noi. Deocamdată suntem spectatori la o reprezentație care nu poate fi aplaudată. Cine știe de unde se poate ivi miracolul.
