Merită pusă în discuţie, dacă ţinem seamă de câteva principii de bază ale democraţiei. Un guvern trebuie să fie produsul partidului, sau în cel mai rău caz al unei alianţe, care a cîştigat parlamentarele, organizate conform Constituţiei.
Rolul anticipatelor este de a soluţiona situaţiile de criză politică, în care sînt implicate instituţiile fundamentale ale statului. Trebuie spus că adoptarea acestei soluţii, depinde de gradul maturizării democraţiei dintr-o ţară. Cu mici excepţii, în democraţiile mature, moţiunile de cenzură şi anticipatele sînt evenimente politice rare, care nu afectează stabilitatea societăţii şi evoluţia economiei. În Italia, schimbarea frecventă a guvernelor precum vremea este percepută ca o dispută politică, căreia opinia publică şi electoratul nu-i acordă prea mare atenţie. În democraţia noastră, care refuză maturizarea, unde politica sufocă societatea, mofturile, interesele politicienilor şi ale partidelor tind să devină probleme majore, de interes naţional. La ora actuală, înafară de mass-media, care pescuieşte în ape tulburi, cu ipoteze, scenarii şi speculaţii, anticipatele nu mai sînt o prioritate. Iată şi argumentele, cu precizarea că din ecuaţia subiectului trebuie eliminate teoriile conspiraţiei. Nu mă fac avocatul PNL, dar speculaţia că îşi doreşte anticipatele pentru a dobîndi legitimitatea necesară, încît să poată spune, că de la 1 septembrie, pensiile nu pot fi majorate este o prostie, care a născut o teorie lipsită de logică.
Constituţia nu favorizează anticipatele, procedurile sunt complicate, necesită timp şi implică mai multe instituţii ale statului. Demersurile trebuiau făcute după ce Iohannis a cîştigat al doilea mandat, înainte de amplificarea şi acutizarea crizei politice. Într-un astfel de context, anticipatele puteau fi organizate cel mai tîrziu la sfîrşitul lunii aprilie, ocazie pentru primarii pesedişti şi penelişti de a-şi testa fidelitatea faţă de propriul partid, în funcţie de rezultatul alegerilor. Nici art. 2, aliniatul 1 din Constituţie, unde teoretic se vorbeşte de suveranitatea poporului, (care alege şi decide?) nu este pe placul anticipatelor. În ideea că de pe urma rezultatelor, poporul ar trebui să aibă ceva de cîştigat, sociologii nu se obosesc să-l întrebe dacă doreşte sau nu anticipate. Din moment ce partidele nu exprimă o poziţie fermă, bazată pe argumente, iar poporul are alte preocupări, este greu de spus cine mai este interesat de acest gen de alegeri. Cei care urmăresc declaraţiile preşedintelui Iohannis, făcute în spaţiul public vor afla şi răspunsul. În campania electorală, din toamna anului trecut, Preşedintele, despre anticipate nu a suflat o vorbuliţă. Furia dezlănţuită de Preşedinte împotriva PSD-ului (a prins la electorat) au aruncat anticipatele într-un con de umbră, deoarece cu o astfel de temă electorală prezidenţialele nu puteau fi cîştigate de Iohannis. Indiferent dacă anticipatele vor avea loc sau nu, singurul cîştigător din toată tărăşenia rămîne preşedintele Iohannis. Dezinteresat de rezultatul eventualelor alegeri, preşedintele va ieşi basma curată şi cel puţin în gînd ar putea spune: „penelişti sau pesedişti, care aţi preluat puterea, după cum a hotărît poporul, nu aveţi decît să vă descurcaţi, iar pe mine să nu vă bazaţi.” „Cu România normală (fără crize politice), recunosc că m-a luat gura pe dinainte”. Noi, poporul, îl înţelegem, şi încă cinci ani la Cotroceni îi dorim odihnă plăcută.
Prof. Vasile ILUŢ
