Horia Bădescu, încântarea unui destin

0
37

M-am fericit în viața mea cu cei care și-au asumat Maramureșul într-o formă profundă. Fie ei din țară, ori de pe alte meleaguri. Mi-am făcut din acest spațiu un crez de descoperire a lumii în care m-am născut. Și au venit oameni, de departe, să se oglindească în cerul Nordului. Și au rămas martori ai timpului. Mai ales cei cu privirea scrutătoare, care deslușeau semnificațiile, simbolurile. Unul dintre cei care au rămas încrustați într-o poartă maramureșeană este scriitorul și diplomatul Horia Bădescu. De peste patru decenii, de când știu eu, spiritul lui căutător a cercetat Maramureșul și oamenii lui.
Cum scriam și în urmă cu doi ani, Horia Bădescu este un distins poet, un exigent critic și un prozator cu o exemplară substanță epică. A făcut proba unui excelent diplomat cultural. Un nume românesc de prestigiu, cum ar trebui să fie orice trimis al nostru în străinătate. La Paris și-a legat numele de evenimente culturale românești de referință. A adunat în jurul lui intelectuali francezi care, apoi, au descoperit România. I-a tradus în limba română. A făcut pasul hotărâtor, într-o diplomație eficientă, i-a invitat să ne cunoască acasă. Așa am avut, în ospeție de cunoaștere, scriitori francezi cu notorietate.
O reședință revelată a fost Maramureșul. Într-o vară, am avut bucuria spirituală de a-l găzdui, la Desești, pe distinsul poet francez Gerard Bayo, cu soția lui, Louise. Seara aceea de pe Ulița Bisericii, cu darul culinar al mamei Doca, nu o uit, dragă Horia. Apoi am cutreierat Văile Maramureșului, ajungând până la Botiza. Gerard a fost fascinat de călătoria prin Nord, pe care a sublimat-o în câteva poeme. Prin Horia Bădescu, unul dintre cei mai importanți poeți francezi de astăzi devenea un mare prieten al Maramureșului. Gerard a constatat atunci că rădăcinile simbolice ale Maramureșului vin de dincolo de memorie și sunt imanente.
Apoi, la Cluj-Napoca, la celebrul Festival Internațional de Poezie „Lucian Blaga”, pe care, câteva ediții Horia le-a strămutat și la Paris, i-am cunoscut pe poeții francezi Dominique Daguet și Michel Camus. Poemele lor au fost traduse de Horia Bădescu și în revista „Nord Literar”. În Maramureș, Horia caută taina care-l încântă. În urmă cu peste patru decenii el a devenit unul din stâlpii manifestărilor literare din Marmația și de la Desești, alături de Romulus Vulpescu și alți prieteni luminoși. O fotografie stă mărturie. Dar Horia Bădescu este și un profund prozator. Prețuind cu inteligență fibra națională, s-a apropiat de un eveniment trist din vâltoarea anului 1918, masacrul petrecut la Târgu Lăpuș. Așa a scris „Joia Patimilor.” O carte de referință, despre care prozatorul Eugen Uricaru scria că: „meritul acestui roman ni se pare cu totul deosebit prin faptul că atinge vârfurile ce le poate propune un prozator: realizarea unei parabole care să rămână, în cele din urmă, o istorisire până în cele mai neânsemnate detalii.”
De la Horia am învățat cum să-mi port cu demnitate sentimentul prieteniei, al onoarei. Aveam și o pildă în preajmă, prietenia lui cu scriitorul Teohar Mihadaș, care mi-a deschis și mie ușa la Cenaclul Saeculum de la Dej și Beclean. În dreptul numelui lui Horia Bădescu stă scris poet, prozator, eseist, diplomat și nu în ultimul rând un splendid dascăl de prietenie. Și un incurabil echinoxist, care a marcat viața literară a orașului de pe Someș. Multe dintre aceste gânduri le-am mai scris.
Astăzi, 24 februarie, când Horia Bădescu împlinește 77 de ani, nu am ce adăuga esențial. Statura lui este descrisă de propria lui vocație. Cu câteva zile în urmă, ne-am întâlnit la Bistrița, cinstindu-l pe mai tânărul lui confrate de destin și de Cuvânt, Cornel Cotuțiu. Mi-am dat seama, a nu știu câta oară, că Horia Bădescu întruchipează încântarea unui destin de excepție. Cum spuneam, și cu doi ani în urmă, el este omul de care lumea aceasta are atâta nevoie.
Dragă prietene, ce să-ți spun ? O vorbă de durată, pe care cred că ți-am spus-o cu multă vreme în urmă: încântat de cunoștință! Și de prietenia noastră lungă și frumoasă. Mă bucur că, alături de tine și de Gerard Bayo, am descoperit că rădăcinile simbolice ale Maramureșului vin de dincolo de memorie și sunt imanente. De aceea este bine să ai prieteni pe lumea asta!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.