“Pași în business”, la “Nord”

0
20

Tinerii studenți și liceeni din Baia Mare și nu numai sunt invitați în data de 12 martie la cea de a doua ediție a evenimentului “Pași în business”, organizat de Maramureș Business Club Youth.
Acesta va avea loc la biblioteca Centrului Universitar Nord din Baia Mare, începând cu ora 16. Vor fi prezenți trei invitați de excepție, gata să se deschidă în fața celor prezenți și să expună cele mai noi metode de dezvoltare a unui business, administrarea cash-flow-ului și atitudinea în afaceri: Ciprian Borșan (fondator al agenției de marketing Harpoon și fondator al comunității de business Maramureș Business Club), Cristian Bran (manager al sucursalei BCR) și Dana Crișan (psiholog la CSS2 CNE RUGBY Baia Mare). Evenimentul “Pași în Business” are ca scop principal prezentarea într-o manieră cât mai eficientă a celor mai importanți pași pe care un antreprenor aflat la început de drum trebuie să îi parcurgă, cum să-și dezvolte afacerea astfel încât să își atingă obiectivele propuse și, totodată, cum să facă față cererii de pe piața în care se află, toate aceste informații fiind prezentate de oameni cu experiență.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.