Joi, 30 iulie, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de arestare preventivă vizând 6 inculpaţi, agenţi de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul Rutier, cercetaţi sub aspectul comiterii infracțiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului şi fals intelectual.
Măsura s-a dispus pe o perioadă de 30 de zile, până în 28 august, inclusiv, reţinându-se existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea faptelor menţionate.
Astfel, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că cei 6 inculpaţi, în perioada octombrie-decembrie 2019, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au acceptat bani şi alte foloase necuvenite (brad de Crăciun, produse alimentare, băuturi alcoolice) oferite de diverşi conducători auto opriţi în trafic pentru control, în schimbul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu, sau chiar au pretins aceste foloase necuvenite.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, faptă imputată doar unuia dintre inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că acesta, în luna decembrie a anului 2019, nu s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual, faptă reţinută în sarcina a doi inculpaţi, instanţa a reţinut existenţa unor indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că aceştia, în luna decembrie 2019, cu prilejul întocmirii unor procese-verbale de sancţionare contravenţională, au reţinut alte stări de fapt decât cele constatate, pentru a evita aplicarea anumitor sancţiuni.
Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.