În situații de criză generalizată, sau cu ocazia unor evenimente mai puțin obișnuite, cu efecte negative și imprevizibile, neîncrederea poate altera relațiile dintre societate și guvernul aflat la putere. În mentalul invididual, sau colectiv neîncrederea se instalează în două moduri total diferite. În primul rând, din convingere proprie, oamenii ajung la concluzia că, din motive întemeiate, nu mai este cazul să acorde încredere autorităților. Mi se pare soluția corectă și înțeleaptă, iar dacă vor să-și exprime nemulțumirea, democrația le oferă șansa de a protesta legal și civilizat. Pe de altă parte, este posibil ca fenomenul să fie indus prin trafic de influență, pus la cale de factori destabilizatori, interesați să compromită autoritățile.
Altfel spus, prin mesajele transmise își asumă rolul de a convinge cetățenii că puterea nu are știință, este nepăsătoare, ignorantă, incompetentă, lipsită de viziune și responsabilitate. După părerea mea, în societatea românească dezbinată, conservatoare și ușor de manipulat se încearcă inocularea neîncrederii, fapt ce confirmă că politizarea crizei sanitare a dezgropat securea tradiționalului război purtat de opoziție și putere. Nu mă fac avocatul actualului guvern, ajuns la cîrma țării prin ușa din dosul democrației. Dar nici nu cred că musai trebuie pus la zid pentru erorile făcute în gestionarea crizei, numai de dragul ca opoziția să cîștige capital politic în vederea alegerilor.
Trebuie precizat că pandemia este genul de criză cu conotații și implicații diferite față de cele obișnuite, de natură economică, sau financiară. În scopul reducerii numărului de persoane infectate și decedate, specialiștii și autoritățile din întreaga lume au învățat din mers lucruri nemaiîntîlnite și neștiute. Iată că, după aproape o jumătate de an, testarea miraculoasă, un gen de isterie națională, în loc să mai limpezească din apele tulburi ale pandemiei, amplifică confuzia, sporește incertitudinea și nesiguranța. La începutul crizei nici cele mai performante sisteme sanitare nu au fost pregătite să facă testarea în masă a populației. Cu atît mai puțin România, ale cărei granițe au fost luate cu asalt de mii de români înfometați, alungați de pe meleagurile făgăduinței și veniți la sărăcia dulce de acasă. Pentru că suntem socotiți „ciumații” Europei nu este de vină guvernul, ci partea populației indisciplinată, care nu crede în existența virusului, protestează aiurea și nu respectă cu stoicism cele trei reguli de conviețuire socială. Vorba vine, dacă unii români nu sunt fuduli, înseamnă că nu sunt proști destul. În realitate, nici instituții fundamentale ale statului, precum C.C.R. și Avocatul Poporului, excesiv de politizate, nu au tranșat selectiv deciziile actualului guvern.
Prioritatea cetățeanului simplu este ca sănătatea să nu-i fie pusă în pericol, de indivizi iresponsabili și certați cu regulile legilor, bune sau rele. Dacă deciziile C.C.R. sunt sau nu constituționale pe românul de rînd îl lasă imun, inert și rece. Deși actuala guvernare face greșeli, nu cred că în gestionarea pandemiei a pierdut încrederea majorității opiniei publice. Dacă românii, în multe privințe nu doresc să mai fie socotiți paria Europei au obligația să învețe alfabetul civilizației. Putință este, voința lipsește. Legat de persoanele indezirabile, pe vremuri circula un slogan, care la ora actuală ar trebui să-și reintre în drepturi. Democrația nu este un moft, ci o necesitate înțeleasă.
Prof. Vasile ILUȚ
