Elegia timpului suspendat

0
43

Ne întrebăm, firesc, ce vremuri trăim? Nu știm încă bine în ce timp de narațiune să așezăm această perioadă pandemică. Un amestec straniu de stări imprevizibile, gesturi radicale, personaje confuze și un final greu de precizat. Când se va încheia emoția asta mondială? Nici prezicătorii nu se încumetă să ne spună, iar specialiștii sunt sceptici. Până atunci ne pândește spaima de sfârșit, suntem asaltați de cifrele pandemiei, ne cuprinde o agitație interioară vecină cu îngrijorarea. Toate acestea, și multe altele, nasc multe întrebări. Cei care sunt nepăsători, să fie fericiți în felul lor. Dar nu putem trece prin această lume ca gâsca prin apă. Mai ales că apa este plină de uleiuri care se depun pe aripi. Cum mi-a amintit recent, confratele de condei, dr. Teodor Ardelean, într-o formă ispititoare, gândirea carteziană, Cogito ergo sum. Existăm prin cuget și prin scris, prin trăirea realității. După aceste luni de neliniște, trebuie să găsim și oaze de împăcare cu lumea. Să ne întoarcem spre sinele nostru și să refuzăm risipirea.
Deși circulăm stând pe loc, să nu ne pierdem sentimentul libertății. Nu facem ce ne-am dori, nu din epuizarea ființei, ci din constrângerea nevăzutului. Suntem angajați într-o emoție pe o perioadă nedeterminată. E teribil cât de mult avem nevoie unii de ceilalți. Ce distanță sanitară s-a instalat în îmbrățișări și săruturi! Aiurea, în prima zi de școală, pe străzile băimărene, tandrețea sentimentală, colegială, naturală a fost exuberantă. Aici Miss Covida, cu toate răutățile ei, nu are mare putere. Ce revoltă a neputinței ne domină! O cauză anonimă ne tulbură viața, virusul îl trăim ca pe o experiență a devenirii. Lovește orbește și nu poți decât să i te supui. Văd în lumea apropiată, că socializarea, în sensul comunicării profunde, are cel mai mult de suferit. Chiar aspiranții electorali, cărora nu le plâng de milă, sunt încurcați, din pricina restricțiilor. Eu unul, care cred în democrația aceasta, cu toate păcatele ei, observ o dificultate în comunicarea programelor propuse de candidați.
Televiziuni, ziare, afișe, locul în care caută să ne convingă că merită votul nostru. Cine mai crede în democrație, până la un punct, e datoria lor să ni-l ceară. Dar cu ce preț? Paranteza izolării va rămâne, în memoria mea, ca un moment de siderație deplină. Trăim într-o lume a statisticilor, a procentajelor copleșitoare, care ilustrează viața și moartea. Să fim drepți cu noi înșine, suntem copleșiți de informațiile care se succed, dar se și șterg într-un carusel hipnotic, destinat să ne imunizeze conștiința. Și nu spun vorbe de conjunctură. Eu trăiesc această dramă cotidiană. Curaj la toți, cu mine în frunte! Trăim o nouă cunoaștere a realității, care nu ne vine a crede că a venit peste noi. Această obositoare ima­gine umană, cu masca pe față, ne-a schimbat și purtarea între noi. Acum ne dăm seama ce rol joacă în viața noastră cafeneaua, restaurantul, teatrul, cinematograful, întâlnirile literare, spectacolele cu aplauze.
În fiecare zi, ca senior al acestei lumi, văd experiențe nedorite dintr-o lume apusă. Au apărut oamenii care stau la coadă. Rând mare de oameni la farmacii, la legume și fructe, la cofetării cu terase. Paradoxal, acum ai ce cumpăra, dar trebuie să stai la rând. Te oprește frica de imprevizibil. Da, trăim un timp suspendat! Avem o altă relație cu moartea. Vine prin împrejurimi, ne surprinde, jelim dispariția aproapelui, dar nici moartea nu mai este cum a fost. Deja, locuim într-un timp care se rupe de vechile obiceiuri. Suntem prizonieri într-o lume cu norme exagerate pentru mulți dintre noi. Acest timp suspendat pe care-l trăim nu este o figură de stil. Este o realitate pe care, dacă nu o vom înțelege, vom fi prada ei. Cât am fi de calmi, simțim că suntem înconjurați de multe întrebări fără răspuns.
Mi-am adus aminte de un celebru film, „A șaptea pecete” de Ingmar Bergman. În Scandinavia, unde domneau ciuma și disperarea, se întoarce din Cruciadă nobilul cavaler. Pe plajă îl așteaptă Moartea, care dorea să-l ia cu ea. Dar cavalerul îi propune o partidă de șah. Moartea pierde jocul, iar cavalerul se întoarce la soția lui. O pildă de învățătură pentru vremea de acum. Jucăm șah cu moartea și câștigăm. Din păcate nu toți. Așa este viața într-un timp suspendat. Adică este vremea lui Covido ergo Zoom.
Curaj, oameni buni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.