Trei voluntari internaţionali ai Asociaţiei ”Team for Youth” Baia Mare, ajutaţi de copiii din comunităţile dezavantajate din oraş, au realizat o inedită carte, pusă acum spre vânzare în scop caritabil. Din banii strânşi, voluntarii vor pregăti cadouri de Crăciun.
Iniţiativa face parte din proiectul ”Play” al Asociaţiei Echipei pentru Tineret din Baia Mare, ce a luat naştere în luna iulie a acestui an. Trei voluntari internaţionali, din: Italia – Elia, Spania – Alexandru şi Franţa – Hattie, dau viaţă acestui proiect. Pe scurt, cei trei voluntari, cu ajutorul jocurilor şi educaţiei non-formale, ajută copiii dezavantajaţi din comunităţile foarte sărace să nu renunţe la şcoală, să aibă un stil de viaţă sănătos şi să refuze violenţa. Implicarea a cât mai multor voluntari în astfel de proiecte ne dă speranţa că lucrurile se îndreaptă în direcţia cea bună şi că spiritul civic este baza unei societăţi sănătoase şi, de ce nu, a unei societăţi mai “umane”.
”Într-adevăr, mai multe activităţi au fost concepute pentru a motiva şi învăţa aceşti copii să aleagă comunicarea în loc de violenţă. În urma acestor activităţi, unii copii încep să mărturisească voluntarilor violenţa pe care o văd şi o trăiesc”, explică Hattie, unul dintre voluntari. Astfel, în cadrul acestor activităţi, unul dintre cei trei voluntari, Elia, din Italia, a decis să creeze o carte. O carte despre prietenie, dragoste şi toleranţă ce spune o poveste împotriva violenţei. ”Văzduh (titlul cărţii, n.r.) este rodul unei munci între copiii dezavantajaţi şi voluntari, cei mici dând naştere şi culoare personajelor acestei cărţi, scopul acestei cărţi fiind acela de a contribui şi ajuta în dezvoltarea armonioasă a copiilor. Aşadar, orice carte cumpărată reprezintă un cadou pentru unul dintre copiii din cartierele defavorizate”, punctează Alexandru, voluntar în proiectul ”Play”. Cei care doresc să achiziţioneze cartea îşi stabilesc singuri preţul, donaţia minimă fiind de 30 lei. Suma adunată din vânzarea cărţii va permite voluntarilor să pregătească cadouri de Crăciun pentru copiii din Pirită şi Gară, cu care lucrează. Mai multe detalii se găsesc pe pagina de Facebook a Asociaţiei ”Team for Youth” Baia Mare.