Există în Maramureș 13-14 intrări în județ, după știința noastră. Sigur, mai sunt câteva de uz local, mai puțin frecventate. Diferența dintre ele este atât de flagrantă încât e dureroasă. Unele limite de județ se bucură de un cadru natural impresionant, mai că n-ar avea nevoie de amenajări. Culmea, cu atât mai mult, acolo s-a intervenit, și nu cu acel străvechi fus cu zurgalăi din beton, hidos. Le trecem în revistă, ilustrându-le, da?
Pasul Huta, din Țara Oașului spre Culoarul Tisei, ar fi teoretic un loc frumos. Drumul național, serpentinele, muntele. Din păcate, limita de județ e infestată de gunoaie și de „toalete ad hoc”, de la margine de drum, de la parcarea din vârf până adânc în pădure. 
Un loc hidos, care nu mai are nici măcar un loc de stat la cafea. Continuăm traseul spre Nord și ajungem la podul istoric de la Sighet, care e punct de graniță și nu are absolut nimic spectaculos. Sec, trist, folosit mai cu seamă pentru micul trafic. Am aminti și acel interesant loc, plin de istorie, de la Valea Vișeului. Unde nu există o intrare în județ, ci doar o gară dar este pe granița cu Ucraina, într-un loc plin de povești frumoase. Odinioară, pe vremea AustroUngariei dar și a Ungariei, aici nu era un fund de sac, nicidecum. Ajungem însă în nord est, la pasul Prislop, dinte munții Rodnei și ai Maramureșului. Probabil cel mai frumos loc de intrare în Maramureș. Are natură superbă, are istorie, aici au fost tranșee și linie a frontului în ambele războaie mondiale. Are și un festival folcloric ce sărbătorește buna vecinătate, chiar dacă ea nu e chiar… bună. Are de o vreme și viață, cu mănăstire, și ea controversată și cu cântec, are pârtie de schi, are viață!! Un loc ce, după reabilitarea drumului, și el odinioară în topul celor mai distruse drumuri naționale din România, a devenit etalon! Oarecum asemănătoare ar trebui să fie intrarea în Maramureș de la Săcel, din pasul Șetref, cu nelipsire serpentine, priveliști superbe, etc. 
Cu rezerva că, în ciuda bunei credințe a celor care au construit aici, a autorităților, adie un vânt de kitsch. Poarta monumentală cu litere lipsă, dar mai ales acel monument dedicat haiducului Pintea Grigore (nici o dovadă c-ar fi călcat pe aici), cu placă memorială ca de mormânt, ce-i arată pe Zetea, Șimon, Liviu Pop, etc… Dar locul e superb, ne face cinste!
Mai la sud
Urmând granița Maramureșului mare, nu doar a celui istoric, sărim peste munți precum Pintea cu calul și ajungem la trecerea recent făcută de la Suciu de Sus spre Bistrița, o alternativă interesantă, încă nu destul pusă în valoare, deși s-a încercat captarea atenției cu un festival folcloric. Urmează un loc etalon, limita cu Sălajul de la Baba spre Poiana Blenchii. Se trece prin rezervație naturală impresionantă, drumul a fost recent reabilitat și e excelent. Din păcate, zona, inclusiv rezervația, e sufocată de gunoaie, aruncate parcă intenționat, oriunde arunci privirea. Altfel, alt loc cu care ne-am putea mândri. Intrarea în Maramureș de pe Mesteacăn, probabil cea mai frecventată, e clasică. Seacă, fără nimic special, dar are poartă de lemn, are priveliști, are drum european decent. Urmând limita de județ, avem intrarea de la Ulmeni-Țicău. Alt loc frumos, un mic defileu, drumul merge paralel cu o cale ferată dar și cu râul Someș de cealaltă parte. Dar de asemenea sugrumat de gunoaie, aruncate oriunde te uiți, inclusiv în punctul de limită de județ. Plus pe malul râului. 
O altă trecere spre Maramureș se află la Ariniș spre Cehu Silvaniei, un loc care promitea. Da, are eternul fus de beton, dar avea acele lacuri cu pește, în ambele județe, putea deveni un loc de atracție, mai ales cu noul Drum al Nordului. Deocamdată e șantier, e un loc urât iar lacurile de pește sunt acolo doar cu numele. Mai există în zonă, mai adânc în Țara Codrului, o intrare în județ pe la Bicaz, dinspre județul Satu Mare, practică dealtfel, dacă drumurile încolo și spre Sătmar ar fi bune. Nu sunt. Trecerea în sine e seacă, dincolo e un drum absolut dinamitat, îngrozitor. La fel de insipidă e și trecerea de la Fărcașa spre Poiana Codrului. Dar atenție, urmează probabil cea mai urâtă intrare în județ, cea de la Ardusat spre Pomi. Tufe, gunoaie, o tablă ruginită, un drum amărât care va deveni în scurt timp „al Nordului” , dar se speră ca, mai spre râu, să se resusciteze proiectul de Drum Rapid spre Ungaria. Poate așa va apărea o intrare decentă în județ, pentru că cea actuală e o rușine a județului… În fine, închidem cercul cu cele două limite de județ de la Seini. Una pe drumul european, la fel de circulată ca cea de pe Mesteacăn, dar ternă, fără urmă de parfum de intrare în „cel mai rustic” județ al Transilvaniei… 
Alternativa e pe drum interjudețean, intrarea de la Viile Apei, dar acolo, în ciuda unui relief interesant, câmpie cu culturi de grâu și porumb și cu capăt al Subcarpaților în dreapta și zonă de dealuri plină cu vii înainte, e urât. Intrarea în județ era, la ultima vizită, plină de gunoaie, chiar în parcarea cu fus de beton, ba erau aruncate și două leșuri de câini.
Prin urmare. Reamintim autorităților județene de intrările în județ. Cum am mai făcut. De ce? Sunt o carte de vizită. Dacă oaspetele sau turistul vede din start gunoaie și leșuri de câini, asta va vedea pe tot cuprinsul județului. Și dacă, în paralel, ne mai și mândrim prin pliante cu potențialul nostru turistic…asta sună deja a masochism, ba chiar a autoflagelare sau a sabotaj…
