🕮 Lecții de învățat 🕮 Amintirile

0
89

Amintirile, bune sau mai puțin bune, fac parte din viața noastră. Altfel spus, suntem produsul experiențelor pe care le-am avut, le-am trăit, ne-au marcat de-a lungul anilor. Și chiar dacă nu realizăm, acestea ne marchează. Când e bine nu sunt probleme. Dar de multe ori ele ne marchează negativ.
Psihologii, psihoterapeuții, psihiatrii afirmă, conform studiilor efectuate, că putem scăpa de amintirile care ne bântuie și ne afectează în mod negativ. Primul care contează este comportamentul nostru față de ceea ce nu ne place. Crearea de mecanisme care să ne ajute să luptăm cu amintirile negative. Fie că vorbim despre viața personală sau profesională, despre relații sau stil de viață.
Teoretic, pare simplu să spui că le poți transforma în amintiri plăcute. Practic e mai greu, dar nu imposibil de creat mecanisme de apărare sau evitare. Dacă vrei, poți schimba comportamentele de la care pornesc problemele cu care te-ai confruntat și de care nu poți scăpa. Specialiștii vorbesc despre ingineria memoriei. Adică educarea și învățarea creierului să recodifice anumite amintiri care declanșează asocieri negative, pe de o parte, iar pe de alta, să creeze mecanisme de evitare și de adaptare. Adică să învățăm să regândim acele imagini astfel încât, în loc ca ele să producă frică, anxietate sau alte emoții negative, să dea naștere liniștii interioare și crearea de conexiuni pozitive.
Când aveți răgaz, răsfoiți Codul vindecării. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.