Proiectul „O cană de fericire” a dat roade

0
50

Proiectul „O cană de fericire” a fost desfășurat la finalul anului 2020 în Baia Mare, de către Clubul Rotaract Baia Mare TEAM, în parteneriat cu Clubul Interact Baia Mare. Deciziile privind utilizarea eficientă a fondurilor adunate au fost luate împreună cu Asociația Pirita Children, care desfășoară constant programe educaționale cu copiii din comunitate.
O cană de fericire s-a transformat în sprijin pentru educația copiilor din comunitatea Pirita din Baia Mare. Donațiile în valoare totală de 3.000 lei au fost utilizate, în primul rând, pentru a achiziționa un laptop și accesorii necesare în valoare de 2.000 de lei. Laptopul a ajuns la finalul săptămânii trecute la modulul unde zeci de copii cu oportunități reduse iau parte la programe educaționale. Cu această ocazie, cei de la Rotaract TEAM au fost invitați de către președintele Asociației Pirita Children, Claudia Costea, să facă cunoștință cu o parte dintre copii și să le povestească despre „O cană de fericire” și oamenii minunați care au do­nat pentru ca ei să poată utiliza noul laptop la programele educative și recreative.
Restul sumei de 1.000 de lei va fi folosită pentru a sprijini copiii talentați din comunitate care își doresc să urmeze programe sportive. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.