Recent, am stat de vorbă cu șase crescători de animale din Vălenii Șomcutei, sat tradițional (cu șuri, cotețe) ce aparține administrativ de orașul Șomcuta Mare.
De mai multă vreme, țăranii reclamă situația pășunilor comune ale satului, administrate de primărie fără ca sătenii să fie consultați. Imașurile au fost închiriate pe 7 ani unor fermieri din sat, care iau și subvențiile de la APIA, fără ca primăria să verifice cum sunt cheltuiți acești bani. Neavând acces pe pășune, țăranii și gospodarii cu 1-2 vaci în grajd sunt obligați să le țină toată vara pe grajd, ceea ce este greu de acceptat, de vreme ce pășunea este proprietate comună a satului. Pe titlul de proprietate (trebuie să) scrie „Orașul Șomcuta |Mare, satul Vălenii Șomcutei”.
Din 500, mai au 80 de vite
Fără ciurdă de vaci și bivoli, fără pășune comunală, tot mai mulți gospodari din Văleni își vând animalele, dar cu părere de rău, căci au ținut bovine de când se știu. În anul 2014, ciurda satului avea 500 de vaci și toate pășteau pe pășunile satului, însă după ce imașurile comunale au fost atribuite celor 12 fermieri, numărul vacilor din gospodării a scăzut an de an, astfel că în 2021 țăranii mai țin 80 de vaci, dar pe grajd, din cauza faptului că primăria a închiriat pășunile fermierilor.
Cu alte cuvinte, după ce țăranii au pășunat și au administrat aceste pășuni vreme de 100 de ani, acum primăria Șomcuta Mare le-a închiriat fermierilor comerciali (PFA, AF, SRL). Totuși, legea prevede că țăranii au prioritate la pășune, dar în realitate articolul acesta nu este respectat, ci neglijat. (La fel procedează și alte administrații de comune și orașe, invocă principiul economic: cine dă mai mulți bani la bugetul local, acela primește pășunea comunală.)
A cui este imașul?
Am stat de vorbă și cu 4 fermieri din satul Vălenii Șomcutei. Nici fermierii nu sunt mulțumiți de această situație de conflict creat între ei și restul satului. Înțeleg că pășunea este a tuturora, primită la reforma agrară din 1921, pentru folosința gratuită a tuturor sătenilor, însă n-au nici o vină că primăria le-a atribuit lor pășunile comune. Din banii primiți, fermierii au donat o parte pentru construcția capelei și pentru refacerea monumentului din centru, ca să mulțumească pe toată lumea (?!), dar tot nu e liniște în sat…
Țăranii ne spun, între patru ochi, că pășunile au fost atribuite unora care n-au animale, sau unora care au avut animale și le-au vândut, sau unora care nu scot vacile la pășunat. (Am fost pe imașul de lângă sat și am constatat că pe unele loturi de pășune nu sunt vaci la păscut, deci afirmațiile sunt adevărate.)
Criticile oamenilor se îndreaptă mai ales împotriva celor doi fermieri cu influență la primărie – fiind rude cu primarul. Noi n-am cercetat aceste acuzații grave, dar i-am sfătuit pe țărani să sesizeze instituțiile județene, agricole și judiciare ale statului.
