Producătorii din comună

0
65
Lucica Cuceu nu adaugă conservanţi în sucurile de fructe

Vinerea trecută, cele şase tarabe din piaţa agroalimentară Gîrdani au fost ocupate de şase producători locali. De dimineaţă, au venit localnicii curioşi să vadă şi să cumpere legume, fructe, miere, sucuri, siropuri, coşuri de nuiele.
Preţurile au fost cam aceleaşi ca în Baia Mare: roşii 5-6 lei/kg, ardei gras 4 lei/kg, ardei Kapia şi gogoşari 6 lei/kg, ardei iute 8 lei/kg, vinete 2,50 lei/kg, prune 4 lei/kg, miere 25-30 lei/kg, suc de coacăze şi suc de afine (fără zahăr) 10 lei/litru, dulceaţă de mure 5 lei/borcan de 400 ml, sirop de soc, coacăze, cireşe negre – 20 lei/litru. Producătorii au vîndut marfa, iar săptămîna viitoare vor aduce şi zarzavaturi, castraveţi, cartofi, fructe uscate, magiun, pentru consătenii lor.
Am stat de vorbă cu: Vasile Ardelean (s-a întors de 2 ani din străinătate şi s-a apucat de legumicultură în solar şi cîmp); Lucica Cuceu (produce cu autorizaţie, din fructele proprii, sucuri pasteurizate, compoturi, siropuri, ambalate în sticle sau borcane sterilizate); Florina Cozma a venit la piaţă cu miere recoltată de la cele 50 de familii de albine; Cornel Ardelean este împletitor de nuiele de răchită, avînd experienţă de cînd lucra la Ocolul Silvic Ulmeni, împreună cu alţi 30 de împletitori, şi produceau coşerci, coşuri, fotolii, scaune, mese, leagăne, toate pentru export.
Primii cumpărători au fost Onorica şi Ştefan Ardelean din Gîrdani nr. 257 şi viceprimarul Valer Fănăţan cu soţia Otilia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.